Acuma stau şi mă gândesc,
De câte ori eu te-am sunat
Şi ce-am să fac să te găsesc.
Telefonul e de vină,
Ori semnalul nu mai este,
Sau reţeaua este plină
Şi-a picat iar fără veste?
Totul e-n perfectă stare!
Atunci totuşi nu-i acasă,
Telefonul nu-l mai are,
A rămas uitat pe masă.
Poate totuşi este-acasă
Şi nu poate să-l audă!
Cine ştie poate-l lasă,
Mai târziu că să răspundă!
În final mi se răspunde.
E un apel nerăbdător
Şi tresar că mă surprinde,
Melancolic, visător.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu