Ai să-mi vezi tristeţea de ochii îi deschizi,
Gândurile toate şi visele apuse,
Căci viaţa-i ca o şoaptă şi aş vrea s-auzi
Inimă cum bate, cuvintele nespuse.
Acum ochii mei sunt trişti,iar ai tăi sunt duri,
Cât-amărăciune sufletu-mi adună,
Şi tot tresar mereu ca frunza în păduri,
Când stelele din cer Luna o cunună.
Aşa cum mă priveşti, de parc-am fi străini,
Vei privi tăcută într-o dimineaţa,
Cum visele dispar din ochii tăi senini
Şi încet apun speranţele în ceaţă.
Vei simţi tăcută ce-am simţit şi eu,
Când am plâns iubirea destrămată-n vară,
Şi-ai să vezi apoi regretele mereu,
Cum în suflet încep ca să apară.
Singură vei fi în timpul care trece,
Şi-ţi vei aminti cu regrete-amare,
Omul ce-ai pierdut şi-ai lăsat să plece,
Ce a fost mai scump în viaţa trecătoare.
Atunci eu voi trece cu ochii-nlăcrimaţi
Şi priviri pierdute, singur pe cărare,
În noapte se vor stinge paşii legănaţi,
Pe nisipul rece-n tristă depărtare.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu