Să pot acum...

 Să pot acum să am ce nu se poate,
 Cuprins fiind de un gând  sentimental,
 Aş risipi dorinţi nevinovate
 Ca să pot schimba acest destin fatal.

 Din timpul nostru fără de măsură,
 Păşind încet pe liniştea profundă,
 Se-aşterne-n suflet ca pe-o zare pură,
 Un dor venit din depărtări ca undă.

 Şi ca un vis în somn târziu de noapte,
 Împletitu-mi gând îţi va bea suspinul,
 Aşa, ca o chemare de departe,
 Care mi-a însemnat întreg destinul.

 Privirea mea adânc pătrunsă-n  tine,
 Din ochi-mi galeși şi gândul tremurat,
 Aprind speranţe-nmărmurite-n mine,
 Ca într-o zare cu soare scăpătat

Pe-alei ce trec prin amintirea deasă,
Am să te privesc în ochi adânc şi mut,
Să simt curgând prin mine ca în transă,
Acea zi in care eu te-am cunoscut.

Apoi cu calmă şi necunoscută,
Dorinţă scrisă în ochii mei miraţi,
Voi şterge-n taină calea ta tăcută,
Pe care-ţi trec stingheri paşii-nsinguraţi

Trist mă-ntorc acum pe albele poteci,
Necunoscut învins și cu ochii goi,
Când tu ca un cald apus de ceară pleci,
Lăsând să cadă uitarea între noi.

Ce cred acum ? De vină-i doar destinul,
Ne-a -ntâlnit în ora unei zile lungi,
Dar a trecut şi a rămas suspinul,
Şi visuri frânte ce nu poţi să le-alungi.

     Marin Voicu