Din ceruri se coboară seara ostenită
Adunati toți ingerii și-n mișcări bizare
Rostogolesc noaptea cu stele căptușită
Doarme dus Pamântul imbrațișat de umbre
Iar liniștea-i veghează pleoapele lăsate
Și legănate-n poala visurilor sumbre
Năluce stau la pândă pline de păcate
Din patul nopții urcă o lună de zăpadă
Și-n mersul ei rotund încet se depărtează
Pe drum spre dimineață, nimeni să nu vadă
Cum fața ei se schimbă și se rușinează
Dar noaptea se topește si se-nfiorează
Când suflarea zilei prin plete-i se strecoară
Și-a scuturat mantaua și se-ndepărtează
Ducând alai de stele cu glasuri de fecioară
Marin Voicu
Din patul nopții urcă o lună de zăpadă
Și-n mersul ei rotund încet se depărtează
Pe drum spre dimineață, nimeni să nu vadă
Cum fața ei se schimbă și se rușinează
Dar noaptea se topește si se-nfiorează
Când suflarea zilei prin plete-i se strecoară
Și-a scuturat mantaua și se-ndepărtează
Ducând alai de stele cu glasuri de fecioară
Marin Voicu
