Miticul Eu

Trec ore după ore în fuga lor ciudată

Și cum măsoară timpul, cum răscolește viața

Nu se opresc o clipă, nu stau măcar odată

Merg doar înainte, nimeni nu le vede fața

Iar în iureșul imens străbat și alte vremuri

Și-n adâncimea lor zac în forme eronate

Mulțimi de EU și TU dar și NOI cu ochii tulburi

Și sufletele goale de spaime măcinate

Încăpățânatul EU s-a răzvrătit prin veacuri

De normele-mpietrite să rupă-ncătușarea

La piept s-adune ispite, patimi și eșecuri

Iar timpul să-l ruineze, să-i schimbe-nfățișarea

Conștiința, gândul și cuvântul sunt stolul

Ce acum străbate Eternul cu adevărat

Dar știm că va rămâne între NOI numai golul

Și de-apururi va fi miticul EU stigmatizat

Marin Voicu

Altă primăvară

Acum somnoroasă noaptea trece la culcare

Iar zorii se revarsă pe lumea moleșită

Liniștea întinsă cască și rapid dispare

Căci vine ziua-ntreagă cu zgomot căptușită

Un vânt s-a trezit năuc și tot se învârtește

Pe sub seninul zării și prin miile de flori

Prin albastre ceruri nori s-au adunat hoțește

Și-n galop vor ca să pornească, repezi și ușori

O zi slabă stă întisă peste lumea-ntreagă

Și își plimbă frumusețea prin întreg regatul

Timpul s-a oprit în loc și vremea rea, beteagă

Când a sărutat atunci cu patimă păcatul

Marin Voicu

Clipa de amurg

                                        Captiv al lumii, împresurat de umbre
                                        Și învins de vreme la fiecare pas 

                                        Rătăcind prin noapte gândurilor sumbre 

                                        Caut nemurirea prin ceruri de atlas 

  

                                        Și-am să las din mine sufletul să zboare 

                                        Spre-naltele câmpii uitate de suspine 

                                        Să străbată-apoi poteci șerpuitoare 

                                        Găsindu-și drumul întoarcerii în mine 

  

                                        A strâns în brațe petale de lumină 

                                        Din ceruri adormite cu-azururi care curg 

                                        Dar întors în mine ca dintr-o grădină 

                                        Are strânsă-n mână o clipă de amurg 

  

                                        Marin Voicu