Ca o pată de mistere,
Acum luna încet se şterge,
De pe cerul fără stele,
Obosită de cât merge.
De cu seară până-n zori,
A privit de sus tăcută,
Ce-a văzut i-a dat fiori,
Şi e-n continuare mută.
Pe pământ nici-o mişcare,
Aparent aşa se vede,
Totul e numai visare,
De idile şi regrete,
Palidă, fără sclipire,
Ea oftează supărată,
C-a rămas fără iubire,
Aşa vreme îndelungată.
Singură şi-atât de rece,
În mişcarea sa cerească,
Printre stele încet trece,
Cine, ce să mai iubească.
Însă-n gând se consolează,
N-a iubit de-alungul vieţii,
Iar acuma doar visează,
Cum o vor iubi poeţii.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu