Iar sufletul în zbateri încet mi se frânge,
În a timpului rotire, prinsă viaţa mea,
Prin neştiute zări acum mi se stinge.
Adânci tristeţi am adunat ca o comoară,
Puse-au fost pe-altarul visului neînteles,
Simt cum totul trece ca sunete de vară,
Sau ţipăt de lumină de nimeni înţeles.
Stranie împerechere, înălţimi şi hău,
Nespuselor dorinţe este împotrivă,
Viselor neîmplinite cine e călău?
În mână cui a noastră oră e captivă?
Ţesută-i tăcerea între noi cu clipe reci,
Uitarea cuprinde trecutul în neştire,
Pierdutii noştrii paşi pe ascunsele poteci
Spre alte lumi ne duc în stinsă amintire.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu