Drumul vieţii

Am adunat anii ca pe aur si rubine

De pe sterpul drum al vieții când singur am trecut

Mi-au împovărat tot trupul și șchioapăt ca un câine

Și-mi este sprijin un toiag de gând necunoscut

Mare îmi e păcatul căci sunt avar de viață

Și am să culeg cu râvnă ani câți au mai rămas

Chiar și târâș voi merge pe calea mea măreață

Nimic să nu rămână-n urmă nici măcar un ceas

Am străbătut tot drumul și nimeni nu-i cu mine

Și n-am gasit o urmă nici semne să-mi arate

Că e drumul potrivit și nu cărări străine

Unde pribegesc momeli și patimi blestemate

Am avut înfrângeri neștiind pe ce drum să trec

Înlănțuit am fost in a timpului sclavie

Dar în față la Destin smerit capul mi-l aplec

Știind acum ca el este marea simfonie

   Marin Voicu

În seara asta...

În seara asta sunt plin de gânduri agitate
Se târăsc ca șerpii pe cărări necunoscute

Spre temelii de cuget și ape-nveninate

Blestemând norocul și durerile-născute

Mi s-au scobit în suflet peșteri - temute hăuri

Spaime s-au ascuns în ele dar și răutatea

Nici un crâmpei de cer nu se vede printre găuri

Pe el nu trecea o lună nu spânzura o stea

În seara asta mi s-a îmbolnăvit destinul

L-a strâns la piept amarul, l-a sărutat pieirea

În pieptul său uscat i-a îngălbenit suspinul

Dar cu ochii  stinși tot mai căuta iubirea

Iar tăcerea ca  ultimă bătaie,
Se-ntinde prin eternul nemişcat.
În ora când întoarsă ca o foaie,
Dezgolit de vise uitarea l-a lăsat.

   Marin Voicu