Muritorul

 Încet vine ziua, clipa ce mă doare,
 Şi în urmă am să las, tot ce pătimesc.
 Iar a mea durere ce-i atât de mare,
 De sufletul mi-l soarbe, ca să nu trăiesc.

 Cruntă-mi este soarta, plină de durere,
 Cu-atâta suferinţă care m-a zdrobit,
 Zilnic când se umple inima cu fiere
 Şi în palmă-mi cade capul obosit.

 Priveşte-mă acum, eu sunt muritorul,
 Venit pe-această lume pentru-a suferi,
 Să nu cunosc iubire şi ce este dorul,
 Doar am fost născut pentru a pieri.

 Când vine noaptea şi ziua-ncet dispare,
 Pierind uşor în neguri, caldele lumini,
 Lacrimile mele, grele şi amare,
 Ca sunete dispar în aspre-ntunecimi.

 Apuse au fost şi clipele frumoase
 Ca stelele din noapte ce dispar sau mor,
 Când soarele apare cu raze mătăsoase
 Sufletu-mi se-nalţă ca vântul călător.

     Marin Voicu