Auzi glasul unei nopţi de toamnă,
Ca un freamăt şi privind absentă,
Cu aere de mare doamnă.
O cameră priveşte, goală,
Unde timpul stă să moară,
Cu pat şi cearceafuri ca o coală,
Pe care noi am stat odinioară.
Când cuprinşi în recitaluri,
Zbuciumaţi ca o culme de talaz,
Ne lăsam purtaţi de valuri,
Pe o mare de-agonie şi extaz.
Totul a rămas doar amintirea,
Iubirii noastre acum defuncte,
În urmă de-mi întorc privirea,
Văd doar vise şi dorinţi pierdute
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu