Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea
O răzvrătire a gândului hoinar
Sub pleoape ce ascund nemărginirea
Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar
Nici ochii mei cu geometrii impure
Privindu urma-ți de senzuale gambe
Ca un balans prin spaţiile pure
Sau prin apus de colorate stambe
Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici
Când ameţit de gândurile-n fugă
Ca într-un vis de toamnă pictat aici
La tine-mi plec genunchii într-o rugă
Nici şoaptele în vânt ca suferinţe
Sau dorinţe prinse-n ţipătul obscur
Ale neînţelese-mi neputinţe
Când eu vreau sa ți le spun sub cerul pur
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu