În ora grea ciudat inlănţuită,
Pe când în suflet dospeşte-un dor stingher,
Dar şi o rugă nemaiîntâlnită.
Şi n-am să cer ce-a fost şi nu mai este,
Nici ecoul cu alba lui aripă,
Ci aşteptarea care-mi dă de veste,
Că sufletul mai pipăie o clipă.
Prin neguri rupte şi limpede trecut,
Cătând un drum ce n-are să mai fie,
Pe pletele de seară voi sta tăcut,
Ca iedera boltită-n veşnicie.
Şi atunci când gemetele vechi tresar,
Iar gândul cerne timpul de visare,
Pasi mi se aştern pe drumul de hotar,
Spre o fântâna plină cu uitare.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu