Zi de noiembrie

Cum plânge ziua în note lungi şi grele
Iar sub petice de nori păsări rătăcesc
Sunt ca nişte umbre ce ascund în ele
Doar uitate ploi de mărgăritar ceresc

E tristă ziua când orele le strânge
Şi-un covor uscat de frunze argintate
Tristeţi brumate ce par acum de sânge
Când strident la poarta sufletului bate

Se nasc culori ce ard prin veştedul amurg
Șiruri de cocorii mâhniți ţipă în delir
Iar când pe sâni de seară neguri reci se scurg
Apare și tăcerea slabă ca un fir

Dar se stinge ziua necurmat îmi plouă
O nostalgie în suflet se deşteaptă
Și simt speranţa cum mi se rupe-n două
Și-un destin năuc ce plânge şi aşteaptă

Marin Voicu

Tie

Privirea ta m-a pus pe gânduri

Şi m-a-ndemnat iar ca să visez

Şi-ţi scriu acum aceste rânduri

Curgând ca valsul vienez

La mine-n braţe protector

Te-ai cuibărit ca o dorinţă

Cuprins-n vis cuprinsă-n dor

Îmi eşti o umbră de fiinţă

Adormită între crâmpeie

De vise prinse între rugi

În gând mă cauţi tu femeie

Şi-n plânsul nopţilor prelungi?

Mă pipăi şi-ncă nu mă simţi

Deşi mi te alinţi în braţe

Şi asculţi şoaptele fierbinţi

Subţiri şi lungi ca nişte aţe.

Eu suspinele-ţi culeg flămând

În săruturi pătimaşe

Căci sunt cu tine şi nu în gând

Şi nici  în visele golaşe

Marin Voicu

Toamnă

Un început timid, o dimineaţă
Ca un inel de caldă sărutare
Când în oglinda zilei se răsfaţă
O toamnă îmbrăcată-n cerşetoare

A apărut şi-i chipul nins de soare
Iar trena ei cusută-n mii de flori
A adunat în dulce-mbrăţişare
Speranţe amestecate cu fiori

A strâns în sân parfumuri din petale
Poate aşa e scris în al său destin
Să le presare-n ruginita-i cale
Lăsând în  urmă tristeţe şi suspin

Se opreşte ziua din al său umblet
Amurgul se furişeaza printre noi
Ştii  toamnă ce rece eşti la suflet
Şi cum plâng arborii cu uscate foi?

Marin Voicu

Zi de toamnă

Eşti doar o zi de toamna aurie
Cu haina-n zdrenţe şi mergi spre asfinţit
Sculptând destine-n zarea ruginie
Valsezi de mână cu vântul amorţit

Pictezi pe cerul colorat de toamnă
Un zbor de păsări şi-o lacrimă pe chip
Şi când săruți lumina dulce doamnă
Îmi citeşti soarta scrisă pe nisip

Tăcută, mi-ai trecut pe la fereastră
Zâmbind că anii mi s-au scurs prin vreme!
Ştii cum doare tristeţea ta sihastră
Când eu te cânt in serile boeme?

Înfrigurată-n capătul de seară
Tragi manta de vise-n nopţile cu ploi
Ce lacrimi, pe obrajii tăi de ceară
Curg îngălbenind sufletul  din noi!

Marin Voicu

Cine sunt eu?

Sunt clipa ce tâmpla mângâie uşor
Când noaptea se revarsă prin fereastră
Iar gândurile foşnesc adormitor
Purtate lin pe unda ei albastră.

Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut
Cu tot parfumul cerului în floare
Când timpul odihneşte ca un sărut
Pe obosela zilei care moare.

Sunt accentul unui cântec dintr-un gând
Prins în suflet cu lacăt pus de soartă
În dimineţile suind rând pe rând
Spre cer s-ajungă magica lui poartă

Sau ecoul plin cu acorduri scude
Descătuşând și secretele din noi
Pe când zefirul nopţii se ascunde
În cântecul nud al arborilor goi.

Sunt îmbrăţişarea timpului învins
Sau drumețul spre culmi nemuritoare
Când veacul de tăcere ce stă intins
Pe lumea ofilită ca o floare.

Marin Voicu

Iubesc surâsul

Iubesc surâsul zilei care vine
În linii suple ce unduind se scurg
Ca o ploaie din înălţimi creştine
Prin tăcerea estompată de amurg

Mângâi trupu-i de albastru sidefat
Ce tremură prin raze de lumină
E ca un sunet ce zace agăţat
În liniştea ciudată şi deplină

Ochii, acut albastru ce învie
O privire ca zorii ce se crapă
In dulce şi amară rapsodie
Când mă scald în ei ca într-o apă

Macină timpul ziua către seară
Ca o liniştire-n somn necunoscut
În noaptea rece stele-ncep s-apară
Ce cad ca visele din al meu trecut.

Marin Voicu

                                                                                                               

Drumul vieţii

Am adunat anii ca pe aur si rubine

De pe sterpul drum al vieții când singur am trecut

Mi-au împovărat tot trupul , șchioapăt ca un câine

Și-mi este sprijin un toiag de gând necunoscut

Mare îmi e păcatul căci sunt avar de viață

Și am să culeg cu râvnă ani câți au mai rămas

Chiar și târâș voi merge pe calea mea măreață

Nimic să nu rămână-n urmă nici măcar un ceas

Am străbătut tot drumul și nimeni nu-i cu mine

Și n-am gasit o urmă nici semne să-mi arate

Că e drumul potrivit și nu cărări străine

Unde pribegesc momeli și patimi blestemate

Am avut înfrângeri neștiind pe ce drum să trec

Înlănțuit am fost in a timpului sclavie

Dar în față la Destin smerit capul mi-l aplec

Căci văd acum că este a viții simfonie
              

 Marin Voicu

În seara asta...

În seara asta sunt plin de gânduri agitate
Se târăsc ca șerpii pe cărări necunoscute

Spre temelii de cuget și ape-nveninate

Blestemând norocul și durerile-născute

Mi s-au scobit în suflet peșteri - temute hăuri

O durere oarbă în ele se adăpostea

Privind la un crâmpei de cer, prin atâtea găuri

Cum nu trecea o lună și nu spânzura o stea

În seara asta mi s-a îmbolnăvit destinul

L-a strâns la piept amarul, l-a sărutat mâhnirea

În corpul său uscat s-a îngălbenit suspinul

Pe când în ochii stinși se zbătea ușor uimirea

Acum e prea târziu, nefericirea l-a învins

Spaima e ca o umbră, l-a prins cu mâini nervoase

E mută, e avară și e ca un rug aprins

Ce lacom devorează o viață pân' la oase

   Marin Voicu

Dacă...

Dacă totul ar fi ca altă dată,
Mi-aş face sufletul ca o fereastră,
Să intre-n ea ca şoaptă după şoaptă,
Privirea ta de linişte albastră.

Iar apoi sufletu-mi să-şi lase forma,
Ca o rugă prin necuprinse lacrimi,
Pe când se scurg suspine din enorma
Şi a neînţelesei tale patimi.

Am s-adun visul ce se înfăşoară,
Ca vraja pe-ale noastre începuturi,
Când eu privind obrajii tăi de ceară,
Voi depune atâtea dulci săruturi.

Dar îmi rămân dorinţele în urmă,
Şi gânduri vin aşa cum vine plicul,
Şi vin mereu şi trec şi nu se curmă,
Când din dorinţe mi-a rămas nimicul.

   Marin Voicu

Eu te caut...

Când e amurgul sărutat de bezne,
Iar pe mătasea nopţii luceferi ard,
Eternul obosit se-ntinde lesne,
Ca o linişte cântată de un bard.

Se zbat priviri în cautări de doruri,
Amintiri golaşe se adună-n gând,
Zâmbesc uitării ce îmi dă fioruri,
Pe când eu adun suspinele flămând.

Se crapă norii în priviri de apă,
Ştergând tot cerul cu unduiri de vals,
Când umbra timpului ades mai sapă,
Adânc durerea cu zâmbetul ei fals.

Încă mai strâng dorinţele în palmă,
Neînţelese vise si străine,
Prin miez de soartă tulbure si calmă,
Eu te caut de-o viaţă şi mai bine.

  Marin Voicu

Nu mint ochii

Nu deschide ochii timpul  în zadar,
Iar ora lui de noapte nu ne minte,
Că moare visul pe pragul de hotar,
În aşteptarea mută şi cuminte.

Şi azi când clipa trece şovăielnic,
Iar tăcerea în suflet se împlântă,
Apune-încet în lacul de-ntuneric,
O privire amăgitor de sfântă.

În liniştea care acum se scurge,
Ca o lumină prin umbrele subţiri,
Nu mint ochii când sufletul mai plânge,
Atâtea gânduri foşnind de amintiri.

Când e durerea un soare scăpătat,
Ca o enigmă sufletul pătrunde,
Nu mint ochii că și el s-a adăpat,
Din apele uitării fără unde.

Nu mint ochii și nici ceasul de nisip,
Când visele mai şerpuie-n perdele,
Am să las gânduri să-mi treacă peste chip,
Încet să-mi umple golul vieţii mele.

   Marin Voicu

Destin

Am fost uitat de soartă, mai am un ciob de suflet

Și-mi agonizează-n cuget vise slăbănoage

Jos s-au așezat, au obosit de-atâta umblet 

Prin lumea uriașă cu suflete pârloage

Stau păcatele puzderii la margine de gând

Și încăpățânate tot bat cu pumnii-n poartă

Vor ca la sânul lor s-alinte sufletu-mi plăpând

 Când doarme adânc ca pruncul în tăcerea moartă

Iar când domoală noaptea târziul suie zarea,
Halucinante vise vin pe cărări străine
S-au adunat grămadă, cu toată supărarea
Țipă și se îmbulzesc și plâng fără rușine

Viclene, un stol de vise în cuget au ajuns

Și dospesc miraje sub pleoapa ochiului închis

Din nefasta-mi izolare, încet și pe ascuns

S-a ivit speranța și-n suflet poarta a deschis

   Marin Voicu

Baladă pentru mine

E largă lumea, nu o poți cuprinde-ngând,

Și nici în ore ce viața le adună,
Îmi văd destinul șchiop pe drumuri alergând

Murmurând chemări cu visele-npreună.

S-au adunat în mine gânduri ca un ghem,
Şi rugi nespuse azi sau ziua cea de ieri,
O seară-ncet plutea şi fără să o chem,

Se-așternea pe suflet venind de nicăieri.

Îngălbenite gânduri iar mi s-au desprins

Și frunzișul minții răresc nepăsător

Îmi stă cugetul uitat și de veacuri nins

Pe când  timpul trece în pas alergător

Iar patimile mele stau orbecăind

Fără călăuză spre raiul nevisat

Iau alene-n piept un drum și sporăvăind

Formează împreună un tablou ciudat
.Marin Voicu

Clipele ca ploile de ieri

E timpul numai clipe nesfârşite
Prinse toate-n sfera nemişcării lor
Ca nişte gânduri lungi şi adormite
Atunci când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri
Cuprinse-n iureşul ce stă să vină
În ropote de ape sau cu paşi stingheri
Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă
Ca un ecou venind din două strune
Şi-apune ispitit în taina spartă
Şi în priviri arzând ca un tăciune

Tot vin glasuri din noaptea de departe
Glasuri goale, oarbe şi infidele
Şi mă tot pătrund gândurile moarte
Ce mă adorm cu liniştea din ele

Marin Voicu

Să nu uiţi !

Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea
O răzvrătire a gândului hoinar
Sub pleoape ce ascund nemărginirea
Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar

Nici ochii mei cu geometrii impure
Privind urma de senzuale gambe
Ca un balans prin spaţiile pure
Sau prin apus de colorate stambe

Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici
Când ameţit de gândurile-n fugă
Ca într-un vis de toamnă pictat aici
La tine-mi plec genunchii într-o rugă

Nici şoaptele în vânt ca suferinţe
Sau dorinţe prinse-n ţipătul obscur
Ale neînţelese-mi neputinţe
Când eu vreau sa ți le spun sub cerul pur

Marin Voicu

Nu cred...

   

Nu cred că am să pot uita vre-o dată
Noaptea-n care mișcai încet ca marea
Iar eu in clipa sacră și ciudată
Sorbeam flămând extazul si turbarea

Nici dorința venită din adâncuri
Un vârtej suind prin simțuri și prin gând
Când mi-așterneam plăcutele săruturi
Și ca o vrajă în tine lunecând

Flămând, ți-adulmec forma pe-ndelete
Și când la piept mă strângi fără să te temi
Prins de unda mișcărilor încete
Stins ascult la tine cântecul ce-l gemi

Ne ard șoapte în clipe ostenite
Iar plăcerea vieții încă nu s-a stins
Dar câte patimi stau îngălbenite
În suflete ce amurgul le-a cuprins

Marin Voicu

Uitat

Pe matca lumii mai freamătă un glas,
Şi aşteptări ce nu au să mai fie,
Şi somnul lung care şi-a facut popas,
Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi de tine deopotrivă,
Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,
O resemnare - ispită naivă,
 Intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,
Gonind din urmă gândurile nude,
Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,
Lumina ce în ochii tăi se-ascunde.

Mai caut dorul, ruga şi iertarea,
Prin noaptea ce în starea ta se pierde,
Şi am găsit trecutul şi uitarea,
Şi un venin ce mă usucă verde.

   Marin Voicu

Scrisă în noiemb.2011

La fântână

Cum răzbat prin mine gânduri care pier,
În ora grea ciudat inlănţuită,
Pe când în suflet dospeşte-un dor stingher,
Dar şi o rugă nemaiîntâlnită.

Şi n-am să cer ce-a fost şi nu mai este,
Nici ecoul cu alba lui aripă,
Ci aşteptarea care-mi dă de veste,
Că sufletul mai pipăie o clipă.

Prin neguri rupte şi limpede trecut,
Cătând un drum ce n-are să mai fie,
Pe pletele de seară voi sta tăcut,
Ca iedera boltită-n veşnicie.

Şi atunci când gemetele vechi tresar,
Iar gândul cerne timpul de visare,
Pasi mi se aştern pe drumul de hotar,
Spre o fântâna plină cu uitare.

   Marin Voicu