Am adunat mergand...

Ah Doamne, am adunat mergând pe drumul meu,
Numai lacrimi și clipe pline de durere,
Am  braţe slăbănoage ce se întind mereu,
În timpul trist, dospind fantome efemere.

Privesc în jurul meu, doar un straniu pustiu,
Ce s-a strâns în mine ca în cernita noapte,
Mustrări de cuget, zâmbind, îmi spun că n-am să fiu,
Același mort iertat de grelele păcate.

Poate m-am rătăcit prin neguroase sfere,
Sau poate prin visuri dulci, ades uitând de rău,
Umil îmi voi pleca genunchii în tăcere,
La înalt altar zidit la  margine de hău.

Uimit cerul, azurul rece și-l răsfrânge,
Peste lumea-ntreagă ce zace în uitare,
Și peste drumul meu pustiu, ce se prelinge
Prin vremuri blestemate și mereu hoinare.

Mă duc pașii pe calea-mi lungă și ciudată,

Şi sete am și vin hainele ispite
Cu o cupă găsită-n calea-mi blestemată
Să sorb din ea voluptăţi nedescoperite

Agonizând, am ajuns la capătul de drum,
Cu gânduri costelive ce mintea nu-mi străbat
Îmi stau în față doar amăgiri făcute scrum,
Peste care-ncet încet amurgul s-a stâmbat.

Marin Voicu