Destin

Am fost uitat de soartă, mai am un ciob de suflet

Și-mi agonizează-n cuget vise slăbănoage

Jos s-au așezat, au obosit de-atâta umblet 

Prin lumea uriașă cu suflete pârloage

Stau păcatele puzderii la margine de gând

Și încăpățânate tot bat cu pumnii-n poartă

Vor ca la sânul lor s-alinte sufletu-mi plăpând

 Când doarme adânc ca pruncul în tăcerea moartă

Iar când domoală noaptea târziul suie zarea,
Halucinante vise vin pe cărări străine
S-au adunat grămadă, cu toată supărarea
Țipă și se îmbulzesc și plâng fără rușine

Viclene, un stol de vise în cuget au ajuns

Și dospesc miraje sub pleoapa ochiului închis

Din nefasta-mi izolare, încet și pe ascuns

S-a ivit speranța și-n suflet poarta a deschis

   Marin Voicu

Baladă pentru mine

E largă lumea, nu o poți cuprinde-ngând,

Și nici în ore ce viața le adună,
Îmi văd destinul șchiop pe drumuri alergând

Murmurând chemări cu visele-npreună.

S-au adunat în mine gânduri ca un ghem,
Şi rugi nespuse azi sau ziua cea de ieri,
O seară-ncet plutea şi fără să o chem,

Se-așternea pe suflet venind de nicăieri.

Îngălbenite gânduri iar mi s-au desprins

Și frunzișul minții răresc nepăsător

Îmi stă cugetul uitat și de veacuri nins

Pe când  timpul trece în pas alergător

Iar patimile mele stau orbecăind

Fără călăuză spre raiul nevisat

Iau alene-n piept un drum și sporăvăind

Formează împreună un tablou ciudat
.Marin Voicu

Clipele ca ploile de ieri

E timpul numai clipe nesfârşite
Prinse toate-n sfera nemişcării lor
Ca nişte gânduri lungi şi adormite
Atunci când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri
Cuprinse-n iureşul ce stă să vină
În ropote de ape sau cu paşi stingheri
Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă
Ca un ecou venind din două strune
Şi-apune ispitit în taina spartă
Şi în priviri arzând ca un tăciune

Tot vin glasuri din noaptea de departe
Glasuri goale, oarbe şi infidele
Şi mă tot pătrund gândurile moarte
Ce mă adorm cu liniştea din ele

Marin Voicu

Să nu uiţi !

Tu niciodată să nu-mi uiţi privirea
O răzvrătire a gândului hoinar
Sub pleoape ce ascund nemărginirea
Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar

Nici ochii mei cu geometrii impure
Privindu urma-ți de senzuale gambe
Ca un balans prin spaţiile pure
Sau prin apus de colorate stambe

Să nu uiţi ziua cu fundă de arnici
Când ameţit de gândurile-n fugă
Ca într-un vis de toamnă pictat aici
La tine-mi plec genunchii într-o rugă

Nici şoaptele în vânt ca suferinţe
Sau dorinţe prinse-n ţipătul obscur
Ale neînţelese-mi neputinţe
Când eu vreau sa ți le spun sub cerul pur

Marin Voicu

Nu cred...

   

Nu cred că am să pot uita vre-o dată
Noaptea-n care mișcai încet ca marea
Iar eu in clipa sacră și ciudată
Sorbeam flămând extazul si turbarea

Nici dorința venită din adâncuri
Un vârtej suind prin simțuri și prin gând
Când mi-așterneam plăcutele săruturi
Și ca o vrajă în tine lunecând

Flămând, ți-adulmec forma pe-ndelete
Și când la piept mă strângi fără să te temi
Prins de unda mișcărilor încete
Stins ascult la tine cântecul ce-l gemi

Ne ard șoapte în clipe ostenite
Iar plăcerea vieții încă nu s-a stins
Dar câte patimi stau îngălbenite
În suflete ce amurgul le-a cuprins

Marin Voicu

Uitat

Pe matca lumii mai freamătă un glas,
Şi aşteptări ce nu au să mai fie,
Şi somnul lung care şi-a facut popas,
Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi de tine deopotrivă,
Cu ochii-n lacrimi înotând prin bezne,
O resemnare - ispită naivă,
 Intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,
Gonind din urmă gândurile nude,
Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,
Lumina ce în ochii tăi se-ascunde.

Mai caut dorul, ruga şi iertarea,
Prin noaptea ce în starea ta se pierde,
Şi am găsit trecutul şi uitarea,
Şi un venin ce mă usucă verde.

   Marin Voicu

Scrisă în noiemb.2011

La fântână

Cum răzbat prin mine gânduri care pier,
În ora grea ciudat inlănţuită,
Pe când în suflet dospeşte-un dor stingher,
Dar şi o rugă nemaiîntâlnită.

Şi n-am să cer ce-a fost şi nu mai este,
Nici ecoul cu alba lui aripă,
Ci aşteptarea care-mi dă de veste,
Că sufletul mai pipăie o clipă.

Prin neguri rupte şi limpede trecut,
Cătând un drum ce n-are să mai fie,
Pe pletele de seară voi sta tăcut,
Ca iedera boltită-n veşnicie.

Şi atunci când gemetele vechi tresar,
Iar gândul cerne timpul de visare,
Pasi mi se aştern pe drumul de hotar,
Spre o fântâna plină cu uitare.

   Marin Voicu