sâmbătă, 30 iulie 2011

Mersul meu...





Mersul meu e ca o tăcere moartă,
Atunci când zace vânătă grădina,
O rătăcire-n timp ce paşii-mi poartă,
Pe cărări unde a apus lumina.

Şi pe albastra cerului oglindă,
Soarele încă licăre departe,
Iar amurgul stă gata să descindă,
Purtând cu el misterele deșarte.

Iar gândul meu ca umbra se abate,
Lunecând prin a nopţii dulce şoaptă,
Se scaldă-n ea ca-n ape-agitate,
Şi-şi face semnul care-nseamnă iartă.

Şi atât cât a mai rămas din mine,
Umbră sub plopii argintaţi de lună,
Voi da glas transparentelor suspine,
Când mi se zbate inima nebună.

Marin Voicu

marți, 26 iulie 2011

Rezemat de nor...


Rezemat de nor la poarta nopţii bat,
În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi aievea legănat,
Mă pierd de mine-n timpul care trece.

Dar sunt uitat pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.

Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate ades de pasu-mi solitar.

Și un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine-au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.

Marin Voicu

marți, 14 iunie 2011

Lacul spart



Lacul spart ţese undă după undă
Par chipuri ce se mai întorc o dată
Atunci când timpul orele-şi afundă
În tăcerea de nimeni aşteptată

Şi în răstimp departe, fără urme
În zbor pierdut pe drumul de tăcere
Ciudate semne par să mi se curme
Sub paşi în timp pe care viaţa-i cere

Cu gânduri ce îmi stau mereu pe ducă
Mă regăsesc stând pe mal de râu etern
O umbră care lacrimi îşi usucă
Pe când vise dulci pe ochi i se aştern

S-a deschis umbra pleoapelor lăsate
Și când se pierde-n ore depărtarea
Aud pași ce cărarea o străbate
Purtând cu ei încet, încet uitarea!

Marin Voicu

Am rătăcit...

Am rătăcit prin vremuri în lung şi-n lat,
Pe căi de paşii mei uşori albite,
Şi visul  ca pe un mort mi l-am purtat,
Prins în gând şi singurătăţi cernite,

Poate că şi-acum plutesc cu gându-n zări,
Si tot nu-nţeleg freamătul din visuri,
Să fie oare doar caldele chemări,
Venind din noaptea marilor abisuri.?

Rătăciri prin timpuri tot mă mai poartă,
Paşi mi se aştern pe vremuri de nisip,
Plutesc pe lângă lume - tristă soartă,
Fără nici un nume, fără nici un chip.

Marin Voicu

miercuri, 8 iunie 2011

Amurg

Când ziua încet trece la culcare,
Într-un amurg ce rugineşte cerul,
În  tăcere şi stranie mişcare,
Agale vin visarea și misterul.

Dar soarele s-a mai oprit o clipă,
Şi-ntârzie pe-a cerului alee,
Să strângă sub candida lui aripă,
Trudite raze frânte-n eleştee.

Din seară urcă luna printre ramuri,
Se lasă umbre de copaci lungite,
Sclipind bat stele-n ale nopţii geamuri,
O clipă doar şi negura le-nghite.

Prin oarba noapte care-acum se lasă,
Am să rătăcesc  şi eu pe drumu-i lung,
E beznă şi pustiu, pădurea-i deasă,
Rătăcesc tăcut şi tot nu mai ajung.


Marin Voicu

luni, 9 mai 2011

Nocturnă



Noaptea, când lunecă întinsă luna,
Şi din dorinţă a rămas o rază,
În mersul ei rotund şi-a pus cununa,
Sub norul care încă mai visează.

Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate,
Mai trece gândul care nu se stinge,
Pe când în lunecarea lui străbate,
Un lac în care cerul se răsfrânge,

Prin patul nopţii stele se perindă,
Cu ochi cuprinşi de vise ca o ceaţă,
Le-adună cerul în a sa oglindă,
Mergând pe drumul către dimineaţă,

A fost acesta somnul cel din urmă,
Când timpul strânge-n braţe depărtarea,
La mal de noapte paşii mi se curmă,
În ora care ţese deşteptarea.

Marin Voicu

marți, 3 mai 2011

Singurătate


De-atâta singurătate-n jurul meu,
Aud cum curge liniştea prin aer,
Gânduri mute torc tristeţile mereu,
Şi plânsul din al sufletului caer.

E-atâta singurătate-n jurul meu,
Şi tot vine pe drumul de tăcere,
O simt şi-n suflet zbătându-se din greu,
Noaptea, ca-ntr-o fântână de durere.

Iar ochii îi sunt ca apele adânci,
Şi-s îmbrăcaţi cu haină de-ntuneric,
Și ce opacă îi e privirea-atunci,
Când rătăceşte-n spaţiu emisferic.

Mă prinde-apoi cu braţele de algă,
Şi lunecă-n abisul de mistere,
Nu vrea ca din suflet să mi se şteargă,
Singurătatea nu-i doar o părere.

Marin Voicu