În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi aievea legănat,
Mă pierd de mine-n timpul care trece.
Dar sunt uitat pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.
Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate ades de pasu-mi solitar.
Și un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine-au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.
Marin Voicu
