Cine eşti tu ?

Tu eşti suspinul trecător prin mine,
În ceasul pur din zările mirate,
Şi îmi măsori fiorul care vine,
Purtat pe pânza nopţilor uitate.

De poţi pleca eu n-am să pot rămâne,
Nicicând n-am să trec dincolo de mine,
Și n-am să fac tăcerea să răsune,
Ca marea ridicată din suspine.

Pâlpâie zadarnic gândurile-n gol,
Răzbat prin ele zvonuri de departe,
Ascult ecoul cuvintelor domol,
Desprins din imnul orelor deşarte.

Iar muşcă noaptea târziul ruginit,
În văl ca să-mi prindă gândul de pripas,
Ai devenit  un vis ce s-a ofilit,
Când noi ne-am șoptit uşor un bun rămas.

Marin Voicu

Nocturnă

Noaptea, când lunecă întinsă luna,
Şi din dorinţă a rămas o rază,
În mersul ei rotund şi-a pus cununa,
Sub norul care încă mai visează.

Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate,
Mai trece gândul care nu se stinge,
Pe când în lunecarea lui străbate,
Un lac în care cerul se răsfrânge,

Prin patul nopţii stele se perindă,
Cu ochi cuprinşi de vise ca o ceaţă,
Le-adună cerul în a sa oglindă,
Mergând pe drumul către dimineaţă,

A fost acesta somnul cel din urmă,
Când timpul strânge-n braţe depărtarea,
La mal de noapte paşii mi se curmă,
În ora care ţese deşteptarea.

Marin Voicu