Când plete lungi de gând ne înveșmântau ușor?
Tu erai lumina în viața mea barbară
Culoarea și parfumul de fruct biruitor
Cu ochi strălucitori, luceferi care ard
Pe cerul meu de suflet cu apele domoale
Tu ridicai în mână al dragostei stindard
Eu adunând din gura-ți zâmbetele tale
Tandrețea mea te-alintă pe sub arcada zilei
Și pe furiș în brațe galeș mă cuprinzi
Arzi și ai culoarea aidoma zambilei
Când dulce și sfioasă pe piept mi te întinzi
Pe portativul vieții valsul ni se frânge
Și-n capătul de seară moare fericirea
Cum mă doare gândul că un trecut se strânge
Iar din ce a fost frumos rămâne amintirea
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu