Castele de iubire

În fuga lor ritmată trec zilele năuce
Citind mereu în noi iubirea vieții noastre
Stăm mână în mână și cu fața la răscruce
De două lumi unite în nopțile sihastre

Și unul lângă altul luăm drumul în picioare
Alături cu ursita ce plânge și zâmbește
Acum eu sunt cerul și iubita-ntinsă mare
Iar în bolta mea senină chipu-și oglindește

Și viața am luat la pas prin pulberile verii
Neștiutori că drumul e lung și obositor
Doar ne stăteau în față întinsele imperii
De bucurii si lacrimi și un vis biruitor

De ar fi fost drum lung ca de la Pământ la Lună
Și încolăciți de-a pururi pe-același trunchi de crez
Sigur am fi străbătut tot drumul împreună
Ca în suflet castele de iubire să-ți durez

Marin Voicu

Capătul de seară

Ce vrajă a fost în acel surâs de seară
Când plete lungi de gând ne înveșmântau ușor?
Tu erai lumina în viața mea barbară
Culoarea și parfumul de fruct biruitor

Aveai ochi strălucitori, luceferi care ard
Pe cerul meu de suflet cu cărări astrale
Tu ridicai în mână al dragostei stindard
Eu adunând din gura-ți zâmbetele tale

Tandrețea mea te-alintă sub arcada zilei
Când tu pe furiș în brațe galeș mă cuprinzi
Arzi și ai culoarea aidoma zambilei
Când dulce și sfioasă pe piept mi te întinzi

Pe portativul vieții valsul ni se frânge
Și-n capătul de seară moare fericirea
Cum mă doare gândul că un trecut se strânge
Iar ce a fost frumos iși pierde strălucirea

Marin Voicu

Templul dragostei

Nu există timpuri sau lanț să mă oprească
La tine să ajung când inima îmi bântui
A crescut în mine dorința nebunească
Prin vară să te caut, sufletul să-mi mântui

Se scutură și toamna și încă mai aștept
Alături ca să-mi fii, să-mi spui o vorbă bună
Așează tu obrazul pe liniștea-mi din piept
Să simți arzând un Rai cu dragostea-mpreună

Câte sentimente s-au adunat în suflet
Noblețea lor mă-nalță, mă simt nemuritor
Tu m-ai prins de mână și m-ai oprit din umblet
Spunând că impreună avem un viitor

Tu esti o floare, o vremelnică minune
Drept mulțumire îți voi ridica un templu
Iar din clopote de gând veșnic să răsune
Dragostea imensă când stau și te contemplu

Marin Voicu

Prințesa iubirii

Îți amintești acea lungă primăvară

Și seara caldă când m-ai oprit din umblet

Dar și ora sfântă cu parfum de ceară

Când încet încet tu mi-ai intrat în suflet

Și vara trece cu zile tropicale

Cu-atâtea flori de dor ce le sunt veșminte

Pe când sufletele noastre mereu goale

Căutau iubirea dulce și fierbinte

Ne înveșmânta o ploaie de iubire

Când noi eram cerul și un buchet de flori

Și cântam din trupuri ca dintr-o psaltire

Pe lungi clape de extaz si de dulci fiori

Dar tu ești prințesa ești frumoasa zână

Și mi te admiri în oglinda mea din piept

Știi că tu poți să-mi fii vesela stăpână

A iubirii ce de atâția ani aștept?

Marin Voicu

M-am închis în mine

Azi m-am închis în mine ca într-o cetate
Dar și în adâncimea cugetelor mele
Am gânduri încâlcite, vise dezlânate
Ce-mi macină iubirea-n ceasurile grele

 Privesc mereu în sus spre cer fără cuvinte
 Cuprins de răzvrătiri că nu găsesc o milă
 Când a mea ursită, năucă și cuminte
 Roata vieții-nvarte cu brațe de copilă

 Stau închis în mine și spun o rugăciune
 Să trec peste dureri din spațiu și vreme
 Cu suflet singuratic plin de slăbiciune
 Aștept înfrigurat iubirea să mă cheme

 Dragostea imensă și ura împreună
 Așezate-n mine cuminți că niște îngeri
 Tainic vor acum una alteia să-și spună
 Că viața mi-a fost toată plină de înfrângeri


Marin Voicu

Doi eroi dintr-o baladă

Acum noaptea oarbă peste noi se lasă
Copacii goi s-au îmbrăţişat în umbră
I-a unit ursita? Oare cui îi pasă
Că sunt doi eroi dintr-o baladă sumbră?

Picuri de lumină pe geam s-au aşezat
Şi mă amăgesc cu magia lor adâncă
Iar visele aşteaptă să mă sărute-n pat
Şi câte intrebări nedezlegate încă

Încet păreri de rău stau să se adune
Şi inima îmi roade un nebunatic dor
Ascult mintea cum neîncetat îmi spune
Că sunt mereu în viaţă speranţe ce nu mor

Nici azi, nici mâine nu voi putea răspunde
Cum noi, doi frumoşi eroi dintr-o baladă
Iubirea am pierdut, n-am să pot ascunde
Că sufletele nu ni le mai dezmiardă

Marin Voicu

Toamnă în parc

Pe alee-n parc o bancă solitară
A adormit între frunzele boțite
Printre crengile uscate se strecoară
Doar răceli de toamnă albe si chircite

E gol parcul, parcă e lipsit de suflet
S-a ascuns pustiul printre frunza moartă
Amurgul vineţiu s-a oprit din umblet
Când amintiri toamna tainic mi le poartă

Şi ca-ntr-o poveste c-o frumoasă zână
Cu alai de frunze-n aur poleite
Apare toamna, brumată şi păgână
Cu mersul lin si pletele-ncărunțite

Şi soarta în jocul toamnei pare prinsă
Sau într-un enorm buchet de crizanteme
Şi-o amintire de dragoste respinsă
Îngălbenind încet dar și prea devreme

Marin Voicu

Ştii tu iubito ?

  

Iubito, tu de ce îmi stai departe?
Reintră sfânt în lumea mea de vise
Numai timpul e cel care desparte

Visele ce doar soarta le unise

N-a fost un vis şi nici o ispitire
Acele jocuri în care noi ne-am prins
Când sâni-ţi sacrii ca nişte potire
Pe buzele fierbinţi ei mi s-au prelins

Şi nici când prinsă-n  rugul cel fierbinte
Tu te  mistuiai în foc învolburat
Din trupul prins în patimile sfinte
Cântecul plăcerii îl şopteai curat

Setos fiind din tine m-am adăpat
Ca dintr-o cupă sfinţită în altar
Eşti un înger din iubire întrupat
Şi din albastre flori pline de nectar

În mine acea lume reînvie
Şi-atâtea amintiri îmi vin în minte
Câte jocuri ar fi putut să fie
Gândeşte acum mintea mea fierbinte

Marin Voicu

Gândul meu de noapte...

 Gândul meu de noapte poarta mi-a deschis
 Spre altă lume plină de mistere
 În peșteri sumbre stă haosul închis
 Dar și năluci tăcute și stinghere

E cerul sumbru, timpul stă departe
 Zâmbește veșnicia rece și senin
 Stau chicotind tăcerile deșarte
 Ca niște demoni cu zâmbet feminin 

 Ochii minți-mi văd temple de durere
 Și spaime vii prin ele furișate
 Dar și păcate-n haine austere
 La altar cu fața stând îngenunchiate 

Se țes umbre iar lumea e neclară
 Și-mi stă-n față o stranie răscruce
 Stau sau merg o alegere ușoară
 Dar pe care drum pașii mei s-apuce? 

Marin Voicu