Tu eşti suspinul trecător prin mine,
În ceasul pur din zările mirate,
Şi îmi măsori fiorul care vine,
Purtat pe pânza nopţilor uitate.
De poţi pleca eu n-am să pot rămâne,
Nicicând n-am să trec dincolo de mine,
Și n-am să fac tăcerea să răsune,
Ca marea ridicată din suspine.
Pâlpâie zadarnic gândurile-n gol,
Răzbat prin ele zvonuri de departe,
Ascult ecoul cuvintelor domol,
Desprins din imnul orelor deşarte.
Iar muşcă noaptea târziul ruginit,
În văl ca să-mi prindă gândul de pripas,
Ai devenit un vis ce s-a ofilit,
Când noi ne-am șoptit uşor un bun rămas.
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu