Astăzi îmi simt sufletul ca un copac in doliu
Și văd cum o durere oarbă croncăne pe drum
Rătăcite sunt prin al nopții vast lințoliu
Destinul și păcatul dar și un tainic zbucium
Se deschid morminte în a timpului rotire
Au adunat în ele al veacurilor venin
Câte albe oase chicotesc prin cimitire
Cum s-au tot clocit în timp dar și în pământ străin
Visele uscate ard prin hrube de durere
Atunci când al vremii vânt scrumul îl tot așterne
Pe un pustiu de suflet turbat și plin de fiere
În sfintele acorduri de simfonii eterne
Doamne , cât de crud dușman îmi e acum pământul
Prin timp și bezne eu am sa-l blestem ca scos din minți
Ca să dospească frunza și să usuce vântul
Putrezite cruci ce urlă și tot scrâșnesc din dinți
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu