Astăzi îmi simt sufletul ca un copac in doliu
Și văd cum o durere oarbă croncăne pe drum
Rătăcite sunt prin al nopții vast lințoliu
Destinul și păcatul și un tainic zbucium
Se deschid morminte în a timpului rotire
Au adunat în ele al veacurilor venin
Iar albe oase chicotesc prin cimitire
Cum s-au tot clocit în timp și în pământ străin
Uscate vise ard prin hrube de durere
Pe când al vremii vânt scrumul îl tot așterne
Pe un pustiu de suflet slab și plin de fiere
În acorduri sfinte de simfonii eterne
Doamne , ce crud dușman îmi e acum pământul
Prin timp și bezne eu am sa-l blestem scos din minți
Ca să dospească frunza și să usuce vântul
Putrezite cruci ce urlă și scrâșnesc din dinți
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu