Eu vin de unde nimeni n-a venit,
Şi nici nu are să mai vină,
Drum îmi e spaţiul infinit,
Iar viaţa liniştea divină.
Dar pot eu oare ca să mai vin,
Când nimic nu mai e sub zare,
Adun iar suspin după suspin,
Şi paşi mă pierd în depărtare.
Tare-aş vrea ca să ascult din nou,
Chemarea dorinţelor din vis,
Se aude numai un ecou,
Din vraja imensului abis.
Ora despărţirii s-a prelins,
Rămân doar agonii stelare,
Şi visul lumii zăcând nins,
Pe veacuri prinse-n nemişcare.
Marin Voicu
miercuri, 14 septembrie 2011
duminică, 4 septembrie 2011
Gânduri din trecut..
Gânduri din trecut freamătă prin mine,
La ceas de vrajă, bocete şi şoapte,
Mă-nfioară talazuri de suspine,
Simţind amarul pribegind prin noapte.
Şi cum sparge gândul timpuri care vin,
Din neantul fără de bătăi în uşă,
Se aude surd doar geamătul marin,
Când stele zac pe ceruri de cenusă.
Suspine trec prin noaptea din ferestre
Ca mii de fluturi în zborul inelar,
Par firimituri de picturi rupestre,
Desprinse parcă din scoarţe de calcar.
Am să adun iar gândul de nici-unde,
Când se împletesc dorințele în vis,
S-ascult ecoul tăcerii profunde,
Când în preajmă zarea ochii şi-a inchis.
Marin Voicu
Ca mii de fluturi în zborul inelar,
Par firimituri de picturi rupestre,
Desprinse parcă din scoarţe de calcar.
Am să adun iar gândul de nici-unde,
Când se împletesc dorințele în vis,
S-ascult ecoul tăcerii profunde,
Când în preajmă zarea ochii şi-a inchis.
Marin Voicu
sâmbătă, 27 august 2011
Pe fruntea mea...
Şi-acelaşi gând de taină si de freamăt,
Să nu mai fiu captivul ce visează,
Mereu la şoapte şi văpăi de geamăt.
Am să las iar visul să mă cuprindă,
Atunci când dor pustiuri nesfârşite,
Şi-aud călcând uşor din grinda-n grindă
Ecou de amintiri nedesluşite.
Sub zări cernite mă-ncumet să opresc,
Ca o umbră sub lacrime de frunze,
Când verzi dorinţe încet mi se topesc,
În noaptea de singurătăţi confuze.
Pâlpâie zadarnic fulgerul de ieri,
E ora cea în zodii ctitorită,
Când nemărginirea bolţii unei seri,
S-a întins pe iubirea inedită
Marin Voicu
vineri, 19 august 2011
Sub fereastă
Să-mi vindece tristeţea ostenită,
Şi las să îmi cuprindă-ncet cetatea,
Tăcerea grea atât de ruginită.
Un vis captiv în lumea de cenuşă,
Suspină-n cripta-mi arsă şi tresare,
Când slabe şoapte bat din uşă-n uşă,
Purtând regrete de dorinţi amare.
Cum moare gândul fără de cuvinte,
Şi rugi şi lacrimi plutind fără puteri,
Şi-o dulce vrajă prinsă-n jurăminte,
În soarta ta să fiu, n-am fost nicăieri.
Mai izvorăsc imagini de poveste,
Ca vii culori ce se pierd prin asfinţit,
A fost odată, astăzi nu mai este,
Un vis al anilor ce s-a risipit.
Marin Voicu
luni, 15 august 2011
Am s-adun din timp...
Am s-adun din timp orele în mână,
Şi zile bune şi nopţile târzii,
Când trec suspine ce tot se îngână,
Ca melodie a toamnei timpurii.
Şi stele-adun clipind uşor din gene,
Ecoul ce sub cerul gol se-ascunde,
Şi-adoarm în patul nopţilor perene,
Ca pe zăpada liniştii profunde.
Iar când noaptea cerne şoapta ca un scrum,
Pe lacrimile umbrelor întinse,
Prin linişti rătăcite pe ștersul drum,
Îmi poartă paşii stelele învinse.
Am să las gândul să-mi treacă peste chip,
Să-mi lunece priviri prin vremea-nceată,
Și ca în clepsidră firul de nisip,
Curge viaţa atât de zbuciumată
Marin Voicu
Şi zile bune şi nopţile târzii,
Când trec suspine ce tot se îngână,
Ca melodie a toamnei timpurii.
Şi stele-adun clipind uşor din gene,
Ecoul ce sub cerul gol se-ascunde,
Şi-adoarm în patul nopţilor perene,
Ca pe zăpada liniştii profunde.
Iar când noaptea cerne şoapta ca un scrum,
Pe lacrimile umbrelor întinse,
Prin linişti rătăcite pe ștersul drum,
Îmi poartă paşii stelele învinse.
Am să las gândul să-mi treacă peste chip,
Să-mi lunece priviri prin vremea-nceată,
Și ca în clepsidră firul de nisip,
Curge viaţa atât de zbuciumată
Marin Voicu
sâmbătă, 30 iulie 2011
Mersul meu...
Atunci când zace vânătă grădina,
O rătăcire-n timp ce paşii-mi poartă,
Pe cărări unde a apus lumina.
Şi pe albastra cerului oglindă,
Soarele încă licăre departe,
Iar amurgul stă gata să descindă,
Purtând cu el misterele deșarte.
Iar gândul meu ca umbra se abate,
Lunecând prin a nopţii dulce şoaptă,
Se scaldă-n ea ca-n ape-agitate,
Şi-şi face semnul care-nseamnă iartă.
Şi atât cât a mai rămas din mine,
Umbră sub plopii argintaţi de lună,
Voi da glas transparentelor suspine,
Când mi se zbate inima nebună.
Marin Voicu
O rătăcire-n timp ce paşii-mi poartă,
Pe cărări unde a apus lumina.
Şi pe albastra cerului oglindă,
Soarele încă licăre departe,
Iar amurgul stă gata să descindă,
Purtând cu el misterele deșarte.
Iar gândul meu ca umbra se abate,
Lunecând prin a nopţii dulce şoaptă,
Se scaldă-n ea ca-n ape-agitate,
Şi-şi face semnul care-nseamnă iartă.
Şi atât cât a mai rămas din mine,
Umbră sub plopii argintaţi de lună,
Voi da glas transparentelor suspine,
Când mi se zbate inima nebună.
Marin Voicu
marți, 26 iulie 2011
Rezemat de nor...
Rezemat de nor la poarta nopţii bat,
În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi aievea legănat,
Mă pierd de mine-n timpul care trece.
Dar sunt uitat pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.
Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate ades de pasu-mi solitar.
Și un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine-au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.
Marin Voicu
În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi aievea legănat,
Mă pierd de mine-n timpul care trece.
Dar sunt uitat pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.
Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate ades de pasu-mi solitar.
Și un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine-au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.
Marin Voicu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






