Iar destinul leneş n-ar rătăci în mine
Aş zămisli miraje lungi ca nesfârşirea
Cu mintea în clipa uitărilor de sine
Iar sufletul în care dospise noaptea clar
Adânca frământare de păduri virgine
Privea cum se coboară pe reci cărări de var
Amurgul multor ani ce tot s-au strâns în mine
Și obosit de timpul curgând neiertător
Cu vise anonime ucise în tăceri
Sorbind înstrăinarea ca semn prevestitor
Mă aplec sub năvala profundelor dureri
Stingher prin lumea moartă cu faţa la altar
Îmi aşez făptura cu împietrita-mi fire
Şi-ascult cum suie ora al timpului calvar
Sub lespezi de cavou şi cruci din cimitire
Marin Voicu
Un comentariu:
O poezie cu versuri minunate, Fundalul melodic de asemenea fantastic.
Se acompaniaza bine una pe cealalta
Trimiteți un comentariu