Suflet gol

Simt cum astăzi în mine sufletul e gol
Ca un vast pustiu fără pasăre sau vânt
Gând și vis împreunate îi dau ocol
Făpturii mele, arătare de om frânt

Prins între răspântii cu drumuri neschimbate
Ispitele mă ard, mă fieb neîncetat
Sub întregul cer stau zările curbate
Peste timpul rătăcit si necugetat

Când gândul călător deşteptat în mine
În care totul se bolteşte ireal
Trec acum ursite cu priviri senine
Şi amintirea prinsă-n visul ideal

Când se ţese ziua  noaptea se destramă
O vastă amărăciune s-a ivit  acum
Și haite de dureri cu glas stins mă cheamă
Cu râuri lungi de lacrimi pe obraji de fum

Marin Voicu