vineri, 15 aprilie 2011

Atunci când noaptea...




Atunci când noaptea întârzie-n amurg,
Stropi de întuneric stau prin perdele,
Se fugăresc, se-ntorc şi apoi se scurg,
În apele singurătăţii mele.

Se rotesc şi-n aer într-un gest final,
Sărind peste abisul de tăcere,
Se prind apoi pe un fir de gând banal,
Ca scoicile dormind în coliere.

Dar mai cade câte una când şi când,
Şi-mi sparge apa de singurătate,
Par cugetări asfinţite rând pe rând,
Din alte lumi atât de-ndepărtate.

Iar atunci când noaptea va veni din nou,
Cu trena ei în violet scăldată,
Găsi-va doar o ruină de ecou,
Din amintirile  de altădată.

Marin Voicu

joi, 7 aprilie 2011

Tăcerea...


Tăcerea mi-a escaladat fereastra,
Venind ca singuratică maree,
Pe o cărare albă şi din glastra,
Cu flori ce au parfum de azalee.

Și e linişte  în grădina sumbră,
Se-aude doar a stelelor mişcare,
Alunecă tăcerea ca o umbră,
În sufletu-mi de apă călătoare.

Şi e tăcerea chiar acolo-n suflet,
Se zbuciumă şi plânge şi tot doare,
Dar nu a obosit de-atâta umblet,
Strivind sub tălpi umila mea cărare.

În mine ca pe o mare de oglinzi,
Port tăcerea ca ultima dorinţă,
E amară şi nu poţi să o cuprinzi,
La piept ca pe o magică fiinţă.

Marin Voicu

vineri, 1 aprilie 2011

Țărm pustiu



Sub cerul ca de tuci un țărm pustiu se întinde
Cu multe stânci mâncate de vremuri și de ploaie
Și îmi văd imaginea, din zări cum se desprinde
Ca  o umbră alergând, tăcută și greoaie

Acum a strâns în grabă puzderie de gânduri
Dar și-o liniște mâhnită, goală și umilă
Tristețile din urmă s-au adunat  în cârduri
Poteci ca să străbată cu mersul de cămilă

Nu s-a oprit o clipă, e dincolo de mine
Ca un vârtej ea suie pe calea-i schimbătoare
Spre un  orb ochi de cer cu veleități divine
Din care să adune destine protectoare

A răscolit toți norii - ciudate acolade
Nimic nu a găsit, doar seninătăți ostile
Cu ochii adormiți stau singurătăți năroade
Prin nopțile târzii și prin vremuri inutile

Mi-a obosit imaginea, e palidă la chip
A pierdut speranța că va mai găsi destinul
Va trece iar pe-același drum, cu stânci si cu nisip
Și-atâta de pustiu că l-a năpădit pelinul

Marin Voicu