Țărm pustiu

Sub cerul ca de tuci un țărm pustiu se întinde

Cu multe stânci mâncate de vremuri și de ploaie

Și îmi văd imaginea, din zări cum se desprinde

Ca  o umbră alergând, tăcută și greoaie

Acum a strâns în grabă puzderie de gânduri

Dar și-o liniște mâhnită, goală și umilă

Tristețile din urmă s-au adunat  în cârduri

Poteci ca să străbată cu mersul de cămilă

Nu s-a oprit o clipă, e dincolo de mine

Ca un vârtej ea suie pe calea-i schimbătoare
Spre un  orb ochi de cer cu veleități divine
Din care să adune destine protectoare

A răscolit toți norii - ciudate acolade

Nimic nu a găsit, doar seninătăți ostile

Cu ochii adormiți stau singurătăți năroade

Prin nopțile târzii și prin vremuri inutile

Mi-a obosit imaginea, e palidă la chip

A pierdut speranța că va mai găsi destinul

Va trece iar pe-același drum, cu stânci si cu nisip

Și-atâta de pustiu că l-a năpădit pelinul

Marin Voicu