În mână am o creastă de amiază

Azi, în mână, am o creastă de amiază,
S-a întins în vreme albă și firavă

Stă curbat azurul și atent veghează

Peste lumea toată plină de gâlceavă

Întregul cer pare o imensă baltă

Măsuri de timp pică una câte una

Stârnesc ecouri în liniștea înaltă

Zdrențuind tăcerea și-așteptând furtuna

Adânc e orizontul, arde un apus

Lumina stă să piară-n margini de abis

Iar vicleana noapte luceferi a sedus

Ca să-i poarte trena pe drumul indecis

Haosul colindă nebăgat in seamă

Și își plânge-n barbă o amărăciune

Că mereu e singur, viața-i e o dramă

Gândind cum totu-i lipsit de rațiune

Dar umbre mari de pace totul a cuprins

În suflete se țes puzderii de iubiri

Și seamănă cu un imens  tablou desprins 

Din străvechea carte cu grele moșteniri

Marin Voicu