Valul nopţii

 Târzie, noaptea mi-a intrat în casă,
 Cu valuri moi purtând berbeci de mare,
 Senin surâde şi apoi se lasă,
 Încet rostogolită la picioare.

 Valul nopţii încet mă împresoară,
 Şi ţese pacea fără de cuvinte,
 Când întunericul rotund măsoară,
 Un ceas tăcut de-aducere aminte.

 Bolţi de întuneric jalnic agitate,
 Se-arcuiesc în noapte peste stânci de-amar,
 Pândesc pustiul formelor ciudate,
 Când o mică rugă piere-n noapte iar.

 Valul nopţii - haină ce îmbracă,
 Sufletu-mi ca o dulce mângâiere,
 Un înger alb îmi face semn când pleacă,
 Chip şi gând de muritor ce piere.

    Marin Voicu