vineri, 12 decembrie 2014

N-am sa-ti spun...

N-am să-ţi spun adio şi nici bun rămas
Rămâi ce-ai fost, un strop de rătăcire
Prin viaţa mea când tu ţi-ai facut popas
Plină de iluzii şi de amăgire

Îţi las freamătul de păduri virgine
Privirea, umbră a codrilor păgâni
Şi râsul tău cu note cristaline
Cu susurul plăcerii ce-adesea il îngâni

Am să-ţi  las dar şi scurta nebunie
Când prinşi  în unduiri de trup mlădiu
Creşteau bujori pe obrajii de hârtie
Şi stropi de rouă pe trupul arămiu

Deci am să te las, eu merg mai departe
Şi am să iau doar amintirea-ntreagă
Pe când vremea tristă ne desparte
Alte mâini străine vin să te culeagă

Marin Voicu


luni, 10 noiembrie 2014

Viaţa, paradis uman ?

E viaţa parcă un paradis uman
Într-o desfăşurare invechită
Iar lumea, amplu fluviu suveran
Ce curge lin cu valuri ostenite

E viaţa o teribilă cărare
Prinsă-n culoarea ultimului amurg
Sau gânduri ca de apă, migratoare
Ce prin veacuri nemişcate tot se scurg

E viaţa dulce animalitate
Un ostrov cu ape mişcătoare
Sau  uitare, ucisă când străbate
Cărări de zbucium pline de culoare

E viata doar o carte de simboluri
Cu suflete ce suferă descântul
Pe când ursitele ne dau fioruri
Cu glasul lor agonizând ca vântul

Marin Voicu



sâmbătă, 4 octombrie 2014

De ce toamnă ?

Toamnă, de ce eşti tu aşa de tristă?
Sculptezi în suflete atâtea patimi
Şi amintiri despre tot ce nu există
Într-un adânc pustiu udat de lacrimi

În urma ta curg ceţuri valuri, valuri
Prins de ele un soare se îneacă
Când tu uşor imi treci ca printre maluri
De cer brumat ce fruntea işi apleacă

Îmi săruţi umed crânguri adormite
Roind în ele frunzele a jale
Şi desprins de prin crengile-negrite
Pustiul putred se întinde-n vale

Aiurit un vânt se-ncurcă prin cocori
Pictaţi pe-un cer de colorate stambe
Din zări de ceară ies zdrenţele de nori
Şi vin valsând din senzuale gambe

Dar vii şi pleci pe-aceeaşi cale-n vreme
Prinsă-n neguri răsucite ca un fum
Te răsfeţi în parfum de crizanteme
De prin tufele crescute peste drum

Marin Voicu


duminică, 28 septembrie 2014

Revin

Am să revin de fiecare dată
Când îţi simt în glas suavele chemări
Şi-am să te găsesc zână adorată
De-ar fi să calc mereu tainice cărări

Trec pe-azururi şi freamăte de crânguri
Răscolind văpăi şi nebunii de ieri
Eu, cal focos şi cititor de gânduri
Muşcând aiurea din vrăji şi din păreri

Beat de rătăciri prin vise-ntrezărite
Am să te găsesc în drumul meu străin
Ştiu că-n suflet pe file-ngălbenite
E scris că ai să fii în al meu destin

Marin Voicu

vineri, 26 septembrie 2014

Ce gând...


Ce gând te prinde în a lui splendoare
Când vrei să-mi spui ce dor îţi e de mine
Iar buzele le simţi fremătătoare
Şi noaptea-i rece că nu sunt cu tine?

Din somnul dulce de ai fost trezită
Arsă d-atâtea nebunii ce-ascunde
Tremuri şi pari atât de obosită
Şi-ntinzi spre mine braţele rotunde

Te prinzi de gâtul meu să îmi poţi spune
Că simţi bătând sub tâmpla mea fierbinte
Potop de patimi şi dorinţi nebune
Şi-atâtea gânduri ce îmi trec prin minte

Vrei să-ţi fiu mâna candidă şi calmă
Din bolta cerului să-ţi strângă astre
Cereşti iubiri să ţi le pun în palmă
Dar şi povestea fericirii noastre

Marin Voicu


joi, 21 august 2014

Ce să fac ?

Simt cum îţi palpită întreaga fire
Tot stau şi mă gândesc oare ce să fac?
Aş vrea s-ascult cum tu respiri  iubire
Când îmi dai  savoarea buzelor de mac!

Cum tu îmi eşti cea mai frumoasă floare
Iar ochii tăi asupra-mi se ridică
Şi ca pe un înger poleit de soare
Te voi iubi profund şi fără frică

Am să te-adun in orice dimineaţă
Văzând timpul bătătorind cărarea
Ca pe un fior dulce de speranţă
Să fim la două vieţi îngemănarea

Şi nu vom fi singuri pe acest pământ
Cu inima bătând înfiorată
Când ne vom spune firescul legământ
În noaptea cu o lună sidefată

Marin Voicu

duminică, 17 august 2014

O linişte...


O linişte se lasă-n gândurile mele
De mi se îneacă deşerturile firii
În târziu de soartă când clipele trec grele
Adun din nou în mână zorile iubirii

Şi cum te visez în orice înserare
Trăind înfiorat plăcerile senine
Inima-mi vibrează ca-n faţă la altare
Când cuprind în braţe sufletul din tine

Zâmbeşti ca din picturi prinse în chenare
Şi-n faţa lor topit mă-nchin ca la icoane
Mă-nalţ apoi vrăjit şi-ascult bătăi mai clare
De farmece asunse-n sânuri diafane

Şi înfierbântat la culme privesc iar la tine
Ca la răsărit de stele sau freamătul marin
Risipit în clipa uitărilor de sine
Te sărut iubire şi-ncep ca să mă-nchin.

Marin Voicu

duminică, 20 iulie 2014

În sinea mea...

În sinea mea mi-am spus că nu e cu putinţă
Din tot ce-a fost cândva acuma să mai fie
Şi-n vremea care trece, orice năzuinţă
Nu poate fi decât o mare nebunie!

Lăsaţi-mă voi gânduri oarbe şi deşarte
Nu mai treziţi zadarnic amintiri răpuse
Căci s-a închis demult a sufletului carte
Ofilind savoarea minunilor apuse

N-am să mai privesc în urmă - un imens pustiu
Unde s-a pierdut un suflet tremurând pe drum
E aşa sinistru-n jur- nimic nu este  viu
Se văd doar gramezi din visele făcute scrum

Tu destin trufaş ce-ai rătăcit pe căi pustii
Călcând ursuz pe ani ca pe uscate scânduri
Ca o umbră grea acum din urmă vrei să vii
Când anii s-au pierdut în valuri mari de gânduri?

Iar tu linişte ce mi te aşterni în cale
Şi-mi faci inima să bată în piept cuminte
Lasă-mă când şovăitor mă-ndrept agale
Spre locul unde am s-adorm de-acum-nainte

Marin Voicu

luni, 14 iulie 2014

Suflet gol

Simt cum astăzi în mine sufletul e gol
Ca un larg pustiu călcat de paşii nevăzuţi
Făptura mea uscată stingându-se domol
La un lung popas sub umbra norilor mărunţi

Prins între răspântii cu drumuri neschimbate
În ceasul sur priveşte cum vremea se măsoară
Prin zarea ca de ceară din timpuri scufundate
Cu spasme o tristeţe în suflet se strecoară

Iar când gândul călător deşteptat în mine
Peste care cerul se bolteşte ireal
Agale trec ursite  pe culmile senine
Şi amintirea prinsă în visul ideal

Când se ţese ziua iar noaptea se destramă
O vastă amărăciune s-a ivit  acum
Dureri înspăimântate cu glas stins mă cheamă
Având râuri lungi de lacrimi pe obraji de fum

Marin Voicu

sâmbătă, 28 iunie 2014

Final

Dacă aş fi putut să fiu nemărginirea
Iar destinul leneş n-ar rătăci în mine
Aş zămisli miraje lungi ca nesfârşirea
Cu mintea -n clipa uitărilor de sine

Iar sufletul în care dospise noaptea clar
Adânca frământare de păduri virgine
Privea cum se coboară pe reci cărări de var
Amurgul multor ani ce tot s-au strâns în mine

Obosit de timpul curgând neiertător
Cu vise anonime ucise în tăceri
Sorbind înstrăinarea ca semn prevestitor
Mă-ndoi sub năvala profundelor dureri

Stingher prin lumea moartă cu faţa la altar
Îmi aşez făptura cu împietrita-mi fire
Şi-ascult cum suie ora al timpului calvar
Sub lespezi de cavou şi cruci din cimitire

Marin Voicu

joi, 26 iunie 2014

Unde este visul?


Eşti aproape sau departe orbului meu gând
Prins în stranii ore şi lanţuri de ferige
Unde este visul? Dar glasul tremurând
Când mutele dorinţe în tine prind să strige?

Cu picioare zvelte, armonios sculptată
O veşnică-mbinare de arcade fine
Ai trupul prins în dans de trestie uscată
Etalându-ţi sânii înmiresmaţi spre mine

Şi răsturnaţi apoi ca în smintitele beţii
Să savurez parfumul cărnii tale fine
În ritm copleşitor, mocnind fără ca să ştii
Tu infloreai uşor sub voluptăţi senine

Când neştiutori şi goi, plini de fantezie
Cu minţi înflăcărate dospind un gând frumos
Prinşi în jocul surd - solemnă agonie
În mişcări ş-atingeri ardeam armonios
Marin Voicu

vineri, 20 iunie 2014

Atâtea drumuri...

Atâtea drumuri vechi de veacuri măcinate
Uitatul pas al vremii le calcă funerar
Cărări pustii şi lungi de lume abandonate
Se ascundeau sub lună în ultimul pătrar

O seară scufundase o noapte mai devreme
Destine dezlegând strivitei lumi amare
Când amorţită stând  prin spaţiu  şi vreme
A plouat în urmă tristeţe şi uitare

Ajunsă-n piscul lumii lung sfârşit de seară
S-a ascuns robită prin tristele ruine
Sub cerul singuratic cu zările de ceară
Să înfrunte visul lumilor creştine

Poate am să-l înfrunt şi eu deslegat curând
Hrăni-voi pusnicia-mi cu-atâtea voluptăţi
Şi în largi rotiri de vultur cugetând în gând
Cum  s-adun la mine suave nudităţi

Marin Voicu

duminică, 25 mai 2014

Plecarea noastră



În gară bătea un ceas secundele vioi
Sub cerul adormit târziu şi fără oră
Sprijiniţi de aer având  ochii stinşi si goi
Stăteam tăcuţi în seara lungă şi sonoră

Poate că şi-acum obosit şi căzut pe brânci
Tot mai  măsoară ceasul fără ca să ştie
O lungă-mbrăţişare ce a fost atunci
Pe un peron în gara rece şi pustie

S-au poate că măsoară-n fiecare an
Cum moare făra zgomot iubirea noastră
Cu limbile întinse pe-acelaşi vechi cadran
În noaptea gânditoare, rece şi sihastră

A apus un suflet un altul vine-n urmă
E obosit iar drumul i-a fost  necunoscut
În noaptea şchiopătând cu vise ce se curmă
A stat acum si timpul din mersul cunoscut

Marin Voicu

joi, 17 aprilie 2014

Miticul Eu

Să fie acesta ceasul de chin
Când o bătrână durere străbate
Sufletul atât de singur şi plin
De tragedia clipelor uitate

Să fie doar forme neînsemnate
Acest Eu şi Tu sau Noi care apun?
Din adâncimea tristeţii răzbate
Cântecul zării şi visul nebun

Să fie norul sau floarea sau marea
Doar picături de suflet înfiorat?
Fie sensul, patima şi încântarea
Umbrele unui destin descătuşat

O vorbă, un licăr, un fulger e stolul
Ce străbate Eternul cu-adevărat
Va rămâne între noi numai golul
Şi miticul Eu stigmatizat

Marin Voicu

vineri, 11 aprilie 2014

Altă primăvară

În largi azururi cu vâlvătăi de aur
Zorii se îmbracă în straie de festin
Liniştea  întinsă doarme pe coclaur
Şi-un vânt şoldiu viseaza straniu-i destin

Un foşnet zgribulit pomii îi deşteaptă
În răsărit de sânge moţăind prin nori
Sub cer de ceară melancolii aşteaptă
Să-şi scuture vazduhul caldele culori

În miezul zilei cu poala desfăcută
Se învălmăşesc în ea nori rătăcitori
Tremură o vreme în haina-i descusută
Pe când le cerne ochii stropi răsunători

Marin Voicu

marți, 1 aprilie 2014

Clipa de amurg

Captiv al lumii, împresurat de umbre
Şi învins de vreme la fiecare pas
Rătăcind prin noaptea gândurilor sumbre
Caut nemurirea prin ceruri de atlas

Şi-am să las din mine sufletul să zboare
Spre-naltele câmpii uitate de suspine
Să străbat-apoi poteci  şerpuitoare
Găsindu-şi drumul întoarcerii în mine

A strâns în braţe petale de lumină
Din ceruri adormite cu-azururi care curg
Dar întors în mine ca dintr-o grădină
Are strânsă-n mână o clipă de amurg

Marin Voicu

sâmbătă, 22 martie 2014

Răspântii nedefinite

Eşti răspântia dintre două lumi
Două drumuri ce picior nu a călcat
E pustiu ţinutul, cum să mă indrumi
Când roiesc în tine umbre de păcat?

Nu e nici-un semn pe care drum s-apuc
Şi întors din vremi mă îndrept agale
Cu patimi albe şi rătăciri de cuc
S-adulmec sâni cu sfârcurile goale

Ce drum să aleg? Răspântii s-au deschis
Ca nişte coapse albe şi rotunde
Şi mă atrag cu braţe  lungi de vis
Când sărut ale pântecului unde.

Marin Voicu.


vineri, 7 februarie 2014

Portret neterminat


Ai părul negru ca fuioarele de fum
Ce poartă-n ele dorinte ancestrale
Eşti cuceritoarea fantasticului drum
Cu sublimul dans al şoldurilor goale

Ochii tăi, culoarea adâncului etern
Ce-au tremurat in ei rozele păcate
Culoarea senzuală a buzelor ce-aştern
Agonii si voluptăţi înmiresmate.

Ai trupul pătimaş ce-a gustat savoarea
Unui satanic joc întins prin noaptea grea
Arzând mistuitor  când erai culoarea
Şi cântecul plăcerii când erai a mea.

Marin Voicu