Să spun adio?

Pe zări cernite tăcerea s-a-ntronat
Şi picură cu stropi de întuneric
Cuprins de temeri în urmă am lăsat
Sositul ceas al unui timp himeric.

Îl pierd la nesfârşit ca pe-o uitare
Și ca pe un plâns al arborilor goi
Un gând să-mi las de deznădejdi fugare
Pierzându-şi urma prin sufletul din noi.

Şi nu mai plâng ce n-are să mai fie
Nici chiar fiorul ce o să mă poarte
Când bate-va un clopot de vecie
Ca un glas sec despărţitor de toate

Să spun adio? Ce gând întunecat
La-nceput de vis stând la o răscruce
Îmi stă destinul de timp crucificat
Neştiutor pe care drum s-apuce!

Marin Voicu

Vis.

Te-am prins în somn ca pe o clipă vie,
Ca pe-un fior ce-l simt atât de-aproape,
Ca pe-o vrajă în ora de vecie,
Sau ca  un gând ascuns de triste pleoape.

Din aşteptări apuse eu am sa vin,
Scurgându-mă spre tine ca o lavă,
Să las să pice suspin după suspin,
Când ai să-mi murmuri cântece de slavă.

Strigătele au să crească tot mai mult,
Şi vor  sparge în ţăndări tot tavanul,
Vom fi o larmă crudă sau un tumult,
De doi nebuni sorbind încet paharul.

Îmi simt degetele cum se despletesc,
Şi curg suav pe pielea-ţi de mătase,
Ascult dorinte aprige cum tot cresc
Din trupul tău cu forme generoase

Şi clocotul din piept precum oceanul
Ca un nebun spărgânduse-n suspine,
Când un tremur ce seamănă cu valul,
Încet încet se năruie prin tine.


Marin Voicu

Eu vin

Eu vin de unde nimeni n-a venit,
Şi nici nu are să mai vină,
Drum îmi e spaţiul infinit,
Iar viaţa liniştea divină.

Dar pot eu oare ca să mai vin,
Când nimic nu mai e sub zare,
Adun iar suspin după suspin,
Şi paşi mă pierd în depărtare.

Tare-aş vrea ca să ascult din nou,
Chemarea dorinţelor din vis,
Se aude numai un ecou,
Din vraja imensului abis.

Ora despărţirii s-a prelins,
Rămân doar agonii stelare,
Şi visul lumii zăcând nins,
Pe veacuri prinse-n nemişcare.

Marin Voicu

Gânduri din trecut..

Gânduri din trecut freamătă prin mine,
La ceas de vrajă, bocete şi şoapte,
Mă-nfioară talazuri de suspine,
Simţind amarul pribegind prin noapte.

Şi cum sparge gândul timpuri care vin,
Din neantul fără de bătăi în uşă,
Se aude surd doar geamătul marin,
Când stele zac pe ceruri de cenusă.

Suspine trec prin noaptea din ferestre
Ca mii de fluturi în zborul inelar,
Par firimituri de picturi rupestre,
Desprinse parcă din scoarţe de calcar.

Am să adun iar gândul de nici-unde,
Când se împletesc dorințele în vis,
S-ascult ecoul tăcerii profunde,
Când în preajmă zarea ochii şi-a inchis.

Marin Voicu

Pe fruntea mea...

Pe fruntea mea tristeţea înserează,
Şi-acelaşi gând de taină si de freamăt,
Să nu mai fiu captivul ce visează,
Mereu la şoapte şi văpăi de geamăt.

Am să las iar visul să mă cuprindă,
Atunci când dor pustiuri nesfârşite,
Şi-aud călcând uşor din grinda-n grindă
Ecou de amintiri nedesluşite.

Sub zări cernite mă-ncumet să opresc,
Ca o umbră sub lacrime de frunze,
Când verzi dorinţe încet mi se topesc,
În noaptea de singurătăţi confuze.

Pâlpâie zadarnic fulgerul de ieri,
E ora cea în zodii ctitorită,
Când nemărginirea bolţii unei seri,
S-a întins pe iubirea inedită

Marin Voicu

Sub fereastă

Sub fereastră s-a strâns singurătatea,
Să-mi vindece tristeţea ostenită,
Şi las să îmi cuprindă-ncet cetatea,
Tăcerea grea atât de ruginită.

Un vis captiv în lumea de cenuşă,
Suspină-n cripta-mi arsă şi tresare,
Când slabe şoapte bat din uşă-n uşă,
Purtând regrete de dorinţi amare.

Cum moare gândul fără de cuvinte,
Şi rugi şi lacrimi plutind fără puteri,
Şi-o dulce vrajă prinsă-n jurăminte,
În soarta ta să fiu, n-am fost nicăieri.

Mai izvorăsc imagini de poveste,
Ca vii culori ce se pierd prin asfinţit,
A fost odată, astăzi nu mai este,
Un vis al anilor ce s-a risipit.

Marin Voicu

Am s-adun din timp...

Am s-adun din timp orele în mână,
Şi zile bune şi nopţile târzii,
Când trec suspine ce tot se îngână,
Ca  melodie a toamnei timpurii.

Şi stele-adun clipind uşor din gene,
Ecoul ce sub cerul gol se-ascunde,
Şi-adoarm în patul nopţilor perene,
Ca pe zăpada liniştii profunde.

Iar când noaptea cerne şoapta ca un scrum,
Pe lacrimile umbrelor întinse,
Prin linişti rătăcite pe ștersul drum,
Îmi poartă paşii  stelele învinse.

Am să las gândul să-mi treacă peste chip,
Să-mi lunece priviri prin vremea-nceată,
Și ca în clepsidră firul de nisip,
Curge viaţa atât de zbuciumată

Marin Voicu