În curtea cerului lumina mă-mpresoară
Și nici un picior de umbră curtea n-a călcat
Se târăște noaptea cu trena sa murdară
Când lin se scurge vremea cu capul aplecat
În trupu-mi de străin se-aud bătăi neclare
Și zgomote de luptă răzbat neîncetat
Sunt patimile mele cu mișcări hilare
Când fugăresc trecutul cu spate cocoșat
Zadarnic chem destinul doarme și nu vine
Cu oasele întinse nimeni nu-l cunoaște
Iar gândurile negre privind lung la mine
Trec provocatoare sărind ca niște broaște
Cu suflet însetat de arșița căinții
În orice dimineață ca la mânăstire
Eu am să chem speranța din rărunchii minții
Când viața îmi va fi ca ața de subțire
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu