Eu văd tăcerea cum mâna mi-a întins
Senină și pe soartă supărată
E albă, vie cu suflet de învins
Și trupul de statuie renovată
Himeric mers, gingașă și curată
Și rece ca o toamnă trecătoare
Ivită-n calea mea nevinovată
Schimbăm acum priviri seducătoare
Cu fața palidă și ofilită
Nimic în pieptul ei nu mai tresare
E parcă o icoană istovită
O enigmă nemărginit de mare
Cum tăcerea va fi o veșnicie
Iar eu un om cu fruntea gânditoare
Voi privi la a lumii isterie
Îngropat in a vremii nepăsare
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu