luni, 9 decembrie 2013

În cerul meu...



În cerul meu de somn totul mi s-a stins
Trădate gânduri vin adormitoare
Ca otrava dulce-n viaţa-mi de învins
Pătrund în mine adânc, înrobitoare

Când tăcerea grea, albă şi domoală
Ca o vrajă în jurul meu se ţese
Sub geana fină, umedă şi goală
Îmi trece-un vis cu sâni de preotese

Prin mine nelinişti crude pribegesc
Purtând fiorii ispitelor haine
Şi stingher prin  timp aştept să regăsesc
Magia dulce a serilor cu tine

Fără împlinire, uscat ca un vad
În mine singurătatea s-a închis
Şi-n împietrita linişte când cad
Trăiesc aievea coşmarul unui vis

Marin Voicu

sâmbătă, 13 iulie 2013

Trec ani...


Trec anii  cu mersul lor neostenit,
Şerpuind pe drumul gârbovit şi lung
Sună ora că de-acum s-a ofilit,
În mine gândul şi n-am cum să-l alung

Niciun pas nu calcă praful de pe drum,
Au asfinţit în vreme trecătorii,
Şi orice vis e-acuma doar un scrum,
Cernut de vânt în poala depărtării.

Vor mai trece ani fără ocoluri,
Cu-acelaşi vis sub zare adormit,
Vei şti oare cum se ofilesc fioruri,
Şi în lumea asta câte-am pătimit?

Simt în mine cum încă se desfac,
Mereu aceiaşi muguri ai iubirii,
Şi-ngenunchez, că-i boală fără leac,
În faţă la altarul izbăvirii!

Marin Voicu

joi, 11 aprilie 2013

Tristeţe ancestrală

Gând firav, ce stai şi-asculţi în noaptea pală
Cum dospeşte tainic o linişte pe frunză?
Asculţi şi-n mine tristeţea ancestrală
Ca un freamăt de senzaţie confuză?

Spune, auzi cum neliniştea profundă
Din zări albastre cu-nvolburate valuri
Pustiul suflet încet mi-l inundă
Cu ropote venind printre sterpe maluri?

Tu vezi şi soarta ce-mi zace-n amorţeală
Dorinţe frământate în braţe de mister
Cum saltă-n mine tristeţea ancestrală
Durerile nescrise-n vechiul zodier?

Palid gând, ce stai? Nu mai aştepta-n zadar!
Nu vei mai primi de-acuma nicio veste
A adormit tristeţea pe pragul de hotar
Ca un copil ce-ascultă o poveste!

Marin Voicu

vineri, 29 martie 2013

Ruga nopţii

Sub strai de rouă tresare ca o undă
Trupul nopţii cu dorinţi ce prind să fiarbă
Când sânii săi ca o amforă rotundă
Se-nfioară precum firele de iarbă

Îngenunchind apoi cu chipul său vrăjit
Şi zâmbet vioriu sub pleoapa zării
Înalţă rugi  spre  antic răsărit
La arhanghelii din uşa depărtării

I-a încremenit în ceasurile vrerii
Mlădiul trup cu iz de ispită veche
Ea ştie numai un cântec al plăcerii
Când arar găseşte sufletul pereche

Sacru semn coboară din cerul neînvins
Ca o linişte ce picură în suflet
Luceafărul speranţei - dor de necuprins
Pe cărări de vis începe al său umblet

Marin Voicu

vineri, 15 martie 2013

Gând de primăvară


Se scutură domol zilele de ceaţă
În razele subţiri de soare vanitos
Sub cer de vrajă îşi pierd a lor albeaţă
Scheletice troiene care dorm pe jos

Pe pieptul zilei o linişte stă gravă
Timidul fir de iarbă creste-năbuşit
Mugurii scot sânii  pe ramura firavă
Plesnind într-un parfum de vis nedesluşit

Nici un nor sub bolta cerului în floare
Magica oglindă a zilei nu o sparge
Fiori de vânt ca limpede cântare
Rătăcesc prin frunza plopilor-catarge

Uimite păsări cu vocea arămie
Prin ramuri albe de a florilor ninsoare
Bat din aripi o ciudată simfonie
De parfumuri, de lumină şi culoare

Marin Voicu

joi, 28 februarie 2013

Înger


Eşti înger din Universul paralel
Şi rătăcesti prin liniştea-i deplină
Pictezi pe suflet vise fel de fel
Când noaptea se revarsă luna plină

Un înger, o făptură zburătoare
Pe cerul albăstrui sub care norii
Se scurg în depărtări tânguitoare
Unde stau şi visează muritorii

Tu vremea şi cu moartea poţi înfrânge
Şi toamna să transformi în primăvară
Zâmbeşti ştiind că-n pieptul meu se strânge
Iubirea pătimaşă şi barbară

S-a adunat umilă şi curată
În piept - altar de zâmbet şi de cântec
Străină şi atât de-nfrigurată
O simt ca patimă şi un descântec

Iar cand visele îmi vor fi cenuşă
Îţi voi înălţa ruga mea umilă
Să-mi deschizi apoi funerara uşă
Spre noaptea care n-a ştiut de milă

Şi nu voi sta sub alba ta aripă
Va fi-ntre noi o veşnică distanţă
Când tu, o aură în orice clipă
Sufletul mi-l vei pune  în balanţă

Cuprins de adânca ta sfinţenie
Vei da nemurirea la fiecare
Atunci cuprins fiind de pioşenie
Eu am să-ţi stau cucernic la picioare

Marin Voicu



vineri, 1 februarie 2013

Îmi amintesc...

Îmi amintesc cum picura amurgul
Petale de culori nălucitoare
Sub cerul ce îşi scutura tot crângul
De umbre-adânci şi visătoare

Şi plopii prinşi în răzvrătiri nebune
Cu dezgoliri de gânduri şi de foi
Când o vrajă pe-aleea de tăciune
Sculpta fiori prin sufletul din noi

Şi lacul cu oglinda secetoasă
Cum l-arginta o lună umilită
Sau gânditoarea salcie pletoasă
Clipind de somn în noaptea ostenită

Îmi amintesc şi pătimaşe vânturi
Ce viscolesc şi fierb neîncetat
Cioplesc tăceri înfloritoare nuduri
Ştiind că-n urmă iubirea am lăsat

Marin Voicu

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Drumul de sub seară

Eu te iubesc atât de mult
Că nu îţi poţi imagina
Tu eşti mai mult decât un cult
Acum eşti însăşi viaţa mea

Mi-e gândul pasăre în zbor
Plutind spre tine draga mea
Să te cuprindă cu-al meu dor
În braţe să te am aş vrea

Atât ce mă întristez
Că timpul curge fără noi
Şi tot ce fac e să visez
La acea dragoste în doi

Aştept să vii iubirea mea
Urmând drumul de sub seara
Sclipind sfioasă ca o stea
Pe-atlasul nopţii de afară

Să-ţi dau sufletu-n sărut
Foşnind ca unda unui val
Când braţele mi le-ai umplut
Fiinţă cu zâmbet pal.

Marin Voicu

Iarna sufletului

Îmi ninge glasul gândurilor moarte
Doar vise reci şi năluciri bizare
Sau clipe nude pribegind departe
Într-un târziu de noapte care doare

Tresare-ades din somnul său cuminte
Amarul meu ce-ngheaţă în tăcere
Pe altarul aducerii aminte
În clipa dătătoare de durere

Îmi ningi Doamne în suflet ca şi-afară
Cu umbre de dureri fără răspuns
Sub streaşina mâhnirii cea amară
Îmi doarme soarta cu dorul ei ascuns

Se viscolesc speranţele timide
În lungi troiene cuprinse de mister
Se-ntind leneş ca albele omide
Pe trupul meu îngenuncheat sub cer

Marin Voicu