Ce îmi dezleagă destinul meu amar,
Iar glasul tău, foşnind din amintire,
Răsună-n suflet din ce în ce mai rar.
Mai văd acum şi-un vis apus în tine,
Pe care-ncet, încet tu îl vei uita,
Iar eu, acelaşi vis desprins din mine,
Am să-l aştern covor în faţa ta.
În ochii tăi, un lac de întuneric,
Încă mai văd extazul sfânt pulsând,
Dulci fiori prin piept curgând câte un pic,
Îngeri şi demoni pe culmi de chin dansând.
Purtat pe drum de umbra acestui vis,
Ca un străin pe cale colilie,
Bătând la poartă, respins de paradis,
Se stinge-n piept a inimii făclie!
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu