Şi picură cu stropi de întuneric
Cuprins de temeri în urmă am lăsat
Sositul ceas al unui timp himeric.
Şi-l pierd la nesfârşit ca pe-o uitare
Ca pe un plâns al arborilor goi
Un gând să-mi las de deznădejdi fugare
Pierzându-şi urma prin sufletul din noi.
Şi nu mai plâng ce n-are să mai fie
Nici fiorul ce o să mă poarte
Când bate-va un clopot de vecie
Ca un glas despărţitor de toate
Să spun adio? Ce gând întunecat
La-nceput de vis stând la o răscruce
Îmi stă destinul de timp crucificat
Neştiutor pe care drum s-apuce!
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu