Cum stă ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi
Șoptesc cuprinși de gânduri copacii visători
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi
Pe fața rece a zilei, slabă și neclară
Își tot cern a lor apă izvoarele de sus
Vârtej de vânturi frunze-ngălbenite zboară
Și mor îngenunchiate sub geană de apus
Stau amorțite păsări prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Și plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemișcată și pe pământ străin
Fuioare lungi de ceață albe pe spinare
Înghit acum pustiul și-un haos uluit
Iar tăcuta noapte și-așterne la picioare
Covor din lumea moartă cu suflet vlăguit
Marin Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu