Final

Dacă aş fi putut să fiu nemărginirea
Iar destinul leneş n-ar rătăci în mine
Aş zămisli miraje lungi ca nesfârşirea
Cu mintea în clipa uitărilor de sine

Iar sufletul în care dospise noaptea clar
Adânca frământare de păduri virgine
Privea cum se coboară pe reci cărări de var
Amurgul multor ani ce tot s-au strâns în mine

Și obosit de timpul curgând neiertător
Cu vise anonime ucise în tăceri
Sorbind înstrăinarea ca semn prevestitor
Mă aplec sub năvala profundelor dureri

Stingher prin lumea moartă cu faţa la altar
Îmi aşez făptura cu împietrita-mi fire
Şi-ascult cum suie ora al timpului calvar
Sub lespezi de cavou şi cruci din cimitire

Marin Voicu

Unde este visul?

Eşti aproape sau departe orbului meu gând

Prins în stranii ore şi lanţuri de ferige

Unde este visul? Dar glasul tremurând

Când mutele dorinţe în tine prind să strige?

Cu picioare zvelte, armonios sculptată

O veşnică-mbinare de arcade fine

Ai trupul prins în dans de trestie uscată

Etalându-ţi sânii înmiresmaţi spre mine

Şi răsturnaţi apoi ca în smintitele beţii

Să savurez parfumul cărnii tale fine

În ritm copleşitor, mocnind fără ca să ştii

Tu infloreai uşor sub voluptăţi senine

Când neştiutori şi goi, plini de fantezie

Cu minţi înflăcărate dospind un gând frumos

Prinşi în jocul surd - solemnă agonie

În mişcări ş-atingeri ardeam armonios

Marin Voicu

Atâtea drumuri...

Atâtea drumuri vechi de veacuri măcinate
Uitatul pas al vremii le calcă funerar
Cărări pustii şi lungi de lume-abandonate
Se ascundeau sub lună în ultimul pătrar


O seară scufundase  noaptea mai devreme
Destine dezlegând strivitei lumi amare
Când amorţită stând  prin spaţiu  şi vreme
A lăsat în urmă tristeţe şi uitare

Ajuns în piscul lumii - lung sfârşit de seară
Mi-am căutat destinul - verde mărăcine
Sub un cer pustiu și cu zările de ceară
Găsind numai hăuri și sterpele ruine

Am călcat pustiuri și m-am ridicat din gropi

Decis să îmi hrănesc amarul de cărbune

Cu sfinte voluptăți și în cântece de popi

Purtând tipsii cu smirnă și o rugăcine

Marin Voicu