Dospitul tainic al liniştii pe frunză?
Asculţi şi-n mine tristeţea ancestrală
Ca un freamăt de senzaţie confuză?
Spune, auzi cum neliniştea profundă
Din zări albastre cu-nvolburate valuri
Când pustiul suflet încet mi-l inundă
Cu ropote venind printre sterpe maluri?
Tu vezi şi soarta ce-mi zace-n amorţeală
Dorinţe frământate-n braţe de mister
Cum saltă-n mine tristeţea ancestrală
Durerile nescrise-n vechiul zodier?
Palid gând, ce stai? Nu mai aştepta-n zadar!
Nu vei mai primi de-acuma nicio veste
Căci tristeţea doarme pe pragul de hotar
Ca un copil când ascultă o poveste!
Marin Voicu
2 comentarii:
Aveti vreo carte publicata? Poeziile sunt minunate.
Poeziile sunt foarte frumoase, se vede ca sunteti sensibil. Ar trebui sa publicati o carte.
Trimiteți un comentariu