Iubesc surâsul

Iubesc surâsul zilei care vine
În linii suple ce unduind se scurg
Ca o ploaie din înălţimi creştine
Prin tăcerea estompată de amurg

Mângâi trupu-i de albastru sidefat
Ce tremură prin raze de lumină
E ca un sunet ce zace agăţat
În liniştea ciudată şi deplină

Ochii, acut albastru ce învie
O privire ca zorii ce se crapă
In dulce şi amară rapsodie
Când mă scald în ei ca într-o apă

Macină timpul ziua către seară
Ca o liniştire-n somn necunoscut
Pe-ale nopţii plete stele-ncep s-apară
Ce cad ca visele din al meu trecut.

Marin Voicu