Adun un zvon

Pe fruntea mea o noapte se coboară,
Desprinsă parcă din limpede amurg,
Căinţe gem prin fiecare seară,
Sub punţi de ape ecou de vise scurg.

Mă arde-un gând ca cel din urmă vaer,
A beznelor tăcere mereu zgâriind,
Cununi de vise suspinând prin aer,
Îmi poartă umbra de presimţiri fugind.

Adun un zvon cântat în alte vremuri,
De peste veacuri uitatele greşeli,
Şi-un foc defunct ce-n inimă mi-l tremuri,
Şi resemnarea şi-atâtea îndoieli.

M-ajunge-un gând ce-n suflet se împlântă,
Îmi dă fiori că nu-şi găseşte locul,
Ascult tăcerea nopţilor înfrântă,
În ora când mocneşte-n suflet focul.

Marin Voicu

Aici e locul..

Aici e locul cu dureri și cu păcate
E și locul unde visele au asfințit
Nici măcar firul de lumină nu-l străbate

Și în loc îmi stă destinul slab si amețit


Dar e și locul cugetelor dezbinate,
De-atâtea negre aşteptări când fără veste,
Ușor calcă pragul dorinţelor speriate,
Visări curgând din șterse file de poveste.

Ce pustiu e locul, doar bezna dăinuieste

E fulgerul un bici prin spațiu și prin vreme

Luminând o vrajă ce-n noapte rătăcește

Slabă, diafană, la ea vrând să mă cheme

Prin semne mă tot cheamă și totul e neclar

Că timpul e o groapă cu secunde moarte

Haotic îl străbate imensul vânt stelar

Și-i stau în brațe când, de lume mă desparte.

Marin Voicu