marți, 26 iulie 2011

Rezemat de nor...

Rezemat de nor la poarta nopţii bat,
În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi-aievea legănat,
Mă pierd de mine în timpul care trece.

Uitat alunec pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.

Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate-ades de pasu-mi solitar.

Un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.

Marin Voicu

Un comentariu:

De toate pentru toţi spunea...

Rezemat de un nor
să plec călător...
Un poem minunat