sâmbătă, 30 iulie 2011

Mersul meu

Mersul meu e ca o tăcere moartă,
În ora când zace vânătă grădina,
O rătăcire-n timp ce paşii-mi poartă,
Pe cărarea unde s-a pierdut lumina.

Şi pe albastra cerului oglindă,
Precum  un bocet soarele se zbate,
Când un amurg misterele-şi perindă,
Spre noaptea cu pleoapele lăsate.

Iar gândul meu ca umbra se abate,
Lunecând prin a nopţii dulce şoaptă,
Se scaldă-n ea ca-n ape-agitate,
Şi-şi face semnul care-nseamnă iartă.

Şi-atât cât a mai rămas din mine,
Umbră sub plopii argintaţi de lună,
Voi da glas îngemănatelor suspine,
Când singurătatea-n inimă răsună.

Marin Voicu

marți, 26 iulie 2011

Rezemat de nor...

Rezemat de nor la poarta nopţii bat,
În ora când nesomnul se petrece,
Între păreri şi-aievea legănat,
Mă pierd de mine în timpul care trece.

Uitat alunec pe fremăt de tăcere,
Şi n-am cuvinte şi nici cui răspunde,
Pasul meu încet este o părere,
Când mă poartă prin nopţile profunde.

Dus de vântul fugarelor minute,
Străbat aiurea cărarea de hotar,
Las în urmă răscrucile pierdute,
Călcate-ades de pasu-mi solitar.

Un ultim gând îmi sună cam tocit,
Ciudat ivit în somnul meu de seară,
Atâtea vise în mine au ruginit,
Şi-ncet acum, încep ca să dispară.

Marin Voicu