miercuri, 9 octombrie 2019

Doamna visurilor mele


              


S-a întins o noapte pe lumea ostenită
Și-n urma ei ascuns și îndoit de șale
 Somnul se târăște pe calea-i încâlcită
 Risipind puzderii de vise ireale

 Dar desprins din ele un vis molâu urzește
 Ascuns sub pleoapa mea, o veștedă petală
 Imagini de poveste, iar una tot mai crește
 Ca albă arătare în rochie de gală

 Cu trupul său mlădiu, o mare de mistere
 Și mersul senzual, mișcări înrobitoare
 Stau îngerii în loc privind fără putere
 Cum necunoscuta are tot raiul la picioare

 Necunoscuta mea din vis pe ce drum călcând
 Ai putea veni prin câmpuri cu zorele
 Din lumea ta de vise în lumea mea trecând
 Ca pe veci să-mi fii Doamna visurilor mele!?

 Marin Voicu
                                                
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

luni, 30 septembrie 2019

Într-o zi de toamnă



Cum stă  ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi  aleargă  printre noi
Șoptesc cuprinși de gânduri  copacii visători 
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat  de foi

Pe fata rece a zilei, slabă  și neclară 
Își cern a lor apă  izvoarele de sus
O frunză prinsă-n spasme leneș  se coboară 
Și moare-ngenuncheata pe geana de apus

Stau amorțite păsări  prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Și plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemișcată  și  pe pământ străin 

Fuioare lungi de ceață albe pe spinare
Înghite-acum pustiul și-un haos uluit
Iar tăcuta noapte și-așterne la picioare
Covor din lumea moartă  cu suflet vlaguit

Marin Voicu 





vineri, 27 septembrie 2019

S-a ivit toamna


Din zari nemărginite, pajiști și coline
S-a ivit și toamna cu haina ei bizară 
Vine-ncet și rece prin zilele senine
Aducând cu sine tristețea legendară 

Un vânt năuc din fire, plin de-amărăciune 
S-a rătăcit prin crengi cu frunza argintie
Scutură și-adună și plin de-întelepciune 
A-mbrăcat pământul  în haină ruginie

Pe ceruri adormite cirezi de nori colindă 
Și aripi vagi de ploaie rapaie uitate
Pustietati adânci  încep ca să  cuprindă 
Lumea captusita cu vise agitate

S-a spart amurgul tot de noaptea-întunecată 
Și s-a pierdut o lună  in adâncimea ei
Nu palpaie o stea pe fața-i fermecată 
Și  totu-i un tablou binecuvântat  de zei

Marin Voicu


joi, 28 februarie 2019

De unde vii...


De unde vii cu aripi larg desfășurate
 Și rătăcești stingher prin lumea mea străină
 Pe care drum? Pe ce poteci întortocheate
 Tu neobosit le calci răspândind lumină?

Cine ești de porți pe cap cunună de măslin
Iar vremea dar și moartea Tu le poți înfrânge?
Cum de răspândind lumină chipul Tău senin
Sfânta nemurire la suflete ajunge?


De voi incerca și eu la Tine să  privesc
Și blânda strălucire-n suflet să-mi pătrundă
Cu Slava Ta curată păcatul pămîntesc
Să-l stingi lăsând credința ca să se aprindă


Să  fiu copilul slavei neștiind înfrângeri
Și marea de lumină să revărs din mine
Stiu ca nu voi fi nicicand mai presus de îngeri
Dar sigur am să fiu alăturea de Tine !

Marin Voicu

luni, 24 septembrie 2018

Te voi căuta !

Știu că este scris în firea omenească
Ca toți s-avem în suflet doruri și iubiri
Iar dorința mea atâta de firească
E să te am cu mine nu în amintiri

Te voi căuta prin lespezile vieții
Lăsând în urmă nefasta-mi izolare
Călca-voi drumul ce-l mărginesc scaieții
Să-ți aștern pios iubirea la picioare

Și-n aer să te caut tremurând când zbor
Cu suflet răscolit, fierbând neîncetat
Mi-a mai rămas speranța și un singur dor
Pe care vântul vieții nu le-a spulberat

Și mâinile-mi întinse vor căuta nebune
Să-ți găsesc făptura - icoană de-nchinat
Așezata-n suflet - loc de-nchinăciune
Voi privi la tine de doruri măcinat

Marin Voicu

miercuri, 28 februarie 2018

O meditatie


 În curtea cerului lumina mă-mpresoară
 Și nici un picior de umbră curtea n-a călcat
 Nu pâlpâie o noapte cu trena sa murdară
 Când lin se scurge vremea cu capul aplecat

 În trupu-mi de străin se-aud bătăi neclare
 Și zgomote de luptă răzbat neîncetat
 Sunt patimile mele cu mișcări hilare
 Când fugăresc trecutul cu spate cocoșat

 Zadarnic chem destinul doarme și nu vine
 Cu oasele întinse nimeni nu-l cunoaște
 Iar gândurile negre privind lung la mine
 Trec provocatoare sărind ca niște broaște

 Cu suflet însetat de arșița căinții
 În orice dimineață ca la mânăstire
 Voi chema speranța din rărunchii minții
 Când viața îmi va fi ca ața de subțire
 Marin Voicu

sâmbătă, 10 februarie 2018

Maci

Își etalează macii cupa lor de sânge
Prin marea-ngălbenită a holdelor de grâu
O vară secetoasă stă acum și plânge
Sub soarele de ceară cu iarba pân' la brâu

Le este vântul leagăn, tot cerul un destin
Si au ca apă roua ce a căzut in zori
Superbele petale sunt straie de festin
La balul dat de spice și miile de flori

Dar nici-un nor de-argint pe cer nu se arată
Si nu trecea o umbră prin spice și prin maci
Nici macăr o boare atât de așteptată
Nu a răcorit fruntea macilor posaci

Când s-a topit seninul in văpaia zării
Stau macii ofiliți in roșul lor aprins
Suferind de sete sub moartea sărutării
Cupola lor gingașă de trup li s-a desprins

Marin Voicu