miercuri, 28 februarie 2018

O meditatie


 În curtea cerului lumina mă-mpresoară
 Și nici un picior de umbră curtea n-a călcat
 Nu pâlpâie o noapte cu trena sa murdară
 Când lin se scurge vremea cu capul aplecat

 În trupu-mi de străin se-aud bătăi neclare
 Și zgomote de luptă răzbat neîncetat
 Sunt patimile mele în cruntă izolare
 Când fugăresc trecutul cu spate cocoșat

 Zadarnic chem destinul doarme și nu vine
 Cu oasele întinse nimeni nu-l cunoaște
 Iar gândurile negre privind lung la mine
 Trec provocatoare sărind ca niște broaște

 Cu suflet însetat de arșița căinții
 În orice dimineață ca la mânăstire
 Voi chema speranța din rărunchii minții
 Când viața îmi va fi ca ața de subțire
 Marin Voicu

sâmbătă, 10 februarie 2018

Maci

Își etalează macii cupa lor de sânge
Prin marea-ngălbenită a holdelor de grâu
O vară secetoasă stă acum și plânge
Sub soarele de ceară cu iarba pân' la brâu

Le este vântul leagăn, tot cerul un destin
Si au ca apă roua ce a căzut in zori
Superbele petale sunt straie de festin
La balul dat de spice și miile de flori

Dar nici-un nor de-argint pe cer nu se arată
Si nu trecea o umbră prin spice și prin maci
Nici macăr o boare atât de așteptată
Nu a răcorit fruntea macilor posaci

Când s-a topit seninul in văpaia zării
Stau macii ofiliți in roșul lor aprins
Suferind de sete sub moartea sărutării
Cupola lor gingașă de trup li s-a desprins

Marin Voicu

luni, 29 ianuarie 2018

Vremelnicie

Sărută-ncet lumina lunga înserare
Iar umbrele subțiri misterios se lasă
Cresc plete lungi de de gânduri -mare aiurare
Sub tampla mea fierbinte -oare cui ii pasă?

Privesc mirat în jur cum mai adânc pătrunde
Puțin câte puțin un sunet al tăcerii
Iar cugetele mele--apă fără unde
Pe fața mea sculptează un zâmbet al durerii

Încet s-a ofilit făptura mea lumească
Mă trezesc tot singur fără de putere
În care timp nu știu sau zodie cerească
Iar va-ncepe viața să-mi curgă prin artere

Aș face un popas pe drum în amurgire
Și să privesc cum trece al timpului talaz
Dar mă ascund în mine - oarbă liniștire
Ca s-astept o vreme plină cu extaz

Marin Voicu

joi, 30 noiembrie 2017

Castele de iubire

În fuga lor ritmată trec zilele năuce
Citind mereu în noi iubirea vieții noastre
Stăm mână în mână cu fața la răscruce
De neștiute drumuri spre zările albastre

Unul lângă altul luăm drumul în picioare
Alături cu ursita ce plânge și zâmbește
Acum eu sunt cerul, iubita întinsă mare
Și-n bolta mea senină chipu-și oglindește

Și viața am luat la pas prin pulberile verii
Neștiutori că drumu-i lung și obositor
Dar ne-am împotmolit in mlaștinile vrerii
Când n-am crezut că-n viață este viitor

De ar fi fost lung ca de la Pământ la Lună
Incolăciți de-a pururi pe-același trunchi de crez
Am fi străbătut tot drumul împreună
Castele de iubire în suflet să-ți durez

Marin Voicu

vineri, 24 noiembrie 2017

Capătul de seară

Ce vrajă o fi fost în acel surâs de seară
Când plete lungi de gând ne înveșmântau ușor?
Tu erai lumina în viața mea barbară
Culoarea și parfumul de fruct biruitor

Cu ochi strălucitori, luceferi care ard
Pe cerul meu de suflet cu apele domoale
Tu ridicai în mână al dragostei stindard
Eu adunând din gura-ti zâmbetele tale

Tandrețea mea te-alintă pe sub arcada zilei
Și pe furiș în brațe galeș mă cuprinzi
Arzi și ai culoarea aidoma zambilei
Când dulce și sfioasă pe piept mi te întinzi

Pe portativul vieții valsul ni se frânge
Și-n capătul de seară moare fericirea
Cum mă doare gândul că un trecut se strânge
Iar din ce a fost frumos rămîne amintirea

Marin Voicu

Templul dragostei

Nu există timp, nici lanț care să mă oprească
La tine să ajung când inima îmi bântui
A crescut în mine dorința nebunească
Prin vară să te caut, sufletul să-mi mântui

Se scutură și toamna și încă mai aștept
Alături ca să-mi fii, să-mi spui o vorbă bună
Așează tu obrazul pe liniștea-mi din suflet
Să simți arzând un Rai cu dragostea-mpreună

Câte sentimente s-au adunat în suflet
Noblețea lor mă-nalță, mă simt nemuritor
Tu m-ai prins de mână și m-ai oprit din umblet
Spunând că impreună avem un viitor

Tu esti o floare, o vremelnică minune
Drept mulțumire îți voi ridica un templu
Iar din clopote de gând veșnic să răsune
Dragostea imensă când stau și te contemplu

Marin Voicu