Gânditor astăzi m-am surprins stând la fereastră Atât de singur şi privind cum viaţa trece Simt in piept inima-mi pustie şi sihastră Cum nebună bate mai rar și tot mai rece
Privind de la fereastră zori aș fi vrut să văd Să simt crescând fiori în suflet-mi molatic Dar nu sunt zori, în față amurgul îl revăd Seducător îmbrățișându-mă tomnatic
Iar visul
poate din nou amic să-ţi fie Să nu
încerci ca noapte-n zi să o prefaci Lumina sa
nu iți va darui vecie
Simţi acum
ce timpuri curg pe-afară
Cum tot în
jur e vremelnică minune Să nu
crezi că-n liniștea de astă seară Iți va sta
destinul într-o rugăciune
Să nu fii
statuie lipsită de-amintiri În fața
lumii stând strâmbă și ciudată
Al vremii
val va șterge doruri și iubiri Dar nu vei
fi tu de toate vinovată
Gânduri și
cu vise vor fi un univers Și-arzând
albastru pe bolta lui domnească Tu o stea
sfioasă te vei opri din mers Ca lumea-n
jurul tău să se invârtească
De-atâtea frământări mi-este viața plină
Cu adâncuri sumbre, reci și fără teamă
Stau umbre-ntinse pe fire de lumină
Ce scriu prin vreme neînțeleasa-mi dramă
M-apasă gânduri și vise risipite
Dorințe netrăite, seci neîmpliniri
Beat de voluptatea nopții mistuite
Arde-n mine torța cu dulci închipuiri
Stând îngenunchiat pe pragul dimineții
Am sa spun o rugă ce-mi răsare-n minte
Ca s-asculți în mine cântecul tristeții
Dar și mâhnirea ce-n suflet stă cuminte
Tăcerea oarbă se lasă ostenită Și-așterne răcela uitării între noi
Îngroapă noaptea și ora-mpătimită
Țăndări fă oblinda imaginii cu noi!
Gândesc că n-am să-ţi spun adio şi nici bun rămas Vei rămâne doar ce-ai fost, un strop de rătăcire
Prin viaţa mea sihastră când tu ţi-ai făcut popas Cu un destin de mână prins plin de amăgire
Nu voi păstra nici freamătu-ti de păduri virgine Nici privirea ta, o umbră a codrilor păgâni
