E-atât de trist afară, liniștea-i de gheață
Soarele de ceară se ascunde printre nori
În jur, e-așa de straniu și lipsit de viață
Țipând mereu isteric trec cârduri de cocori
Încremenite, ca-ntr-o pânză învechită
Stau coline cu râpi negre, anchilozate
Jos, se strecoară ca o mantie boțită
Ceața, fluturând printre crengile uscate
O brumă albă trece cu priviri deșarte
Și ușor așează săruturi glaciale
Pe tufișuri vii cu obraji de frunze moarte
Și pe ecouri ce prelung se pierd în vale
Iar prin pădurea cu lungi brațe desfrunzite
Nu-i pas de om să spargă liniștea ei gravă
Doar un lup flămând a venit pe nesimțite
Scoțând un urlet îngroșat cu o octavă
Marin Voicu
