Miticul Eu

Trec ore după ore în fuga lor ciudată

Și cum măsoară timpul, cum răscolește viața

Nu se opresc o clipă, nu stau măcar odată

Merg doar înainte, nimeni nu le vede fața

Iar în iureșul imens străbat și alte vremuri

Și-n adâncimea lor zac în forme eronate

Mulțimi de EU și TU rătăciți cu ochii tulburi

Și sufletele goale de spaime măcinate

Încăpățânatul EU s-a răzvrătit prin veacuri

De normele-mpietrite să rupă-ncătușarea

La piept s-adune ispite, patimi și eșecuri

Iar timpul să-l ruineze, să-i schimbe-nfățișarea

A sperat că va fi doar constiința simbolul

Ce sigur va străbate veacuri cu adevărat

Acum știe că a rămas între NOI doar golul

Și de-apururi va fi miticul EU stigmatizat

Marin Voicu

Altă primăvară

Acum somnoroasă noaptea trece la culcare

Iar zorii se revarsă pe lumea moleșită

Liniștea întinsă cască și rapid dispare

Căci vine ziua-ntreagă cu zgomot căptușită

Și vântul s-a trezit năuc iar acum pălește

Pe sub seninul zării și prin miile de flori

Prin albastre ceruri nori s-au adunat hoțește

Și-n galop vor ca să pornească, repezi și ușori

O zi slabă stă întisă peste lumea-ntreagă

Și își plimbă frumusețea prin întreg regatul

Timpul s-a oprit în loc și vremea rea, beteagă

Când a sărutat atunci cu patimă păcatul

Marin Voicu

Clipa de amurg

Captiv al lumii, împresurat de umbre

Și învins de vreme la fiecare pas

Rătăcind prin noaptea gândurilor sumbre

Caut nemurirea prin ceruri de atlas

Și-am să las din mine sufletul să zboare

Spre arse câmpii uitate de suspine

Să străbat-apoi poteci șerpuitoare

Găsindu-și drumul întoarcerii în mine

A strâns în brațe petale de lumină

Din cerul adormit cu-azururi  care curg

Dar întors în mine ca dintr-o grădină

Are strânsă-n mână o clipă de amurg

Marin Voicu