Apusul stă să cadă pe zarea muribundă
Și împleticit el duce stele în spinare
Se târăște-ncetișor pe calea sa rotundă
Pregătind a sa făptură pentru închinare
A îngenunchiat apusul și chipu-i ofilit
Iar ruga sa se-nalță ca fumul de tămâie
Stau arhanghelii s-ascultă cum strigă umilit
Noaptea-n locul său să vină, negră si molâie
Dureros de largă în trenă împidicată
Coboară alene noaptea pe drumul inelar
Gem pustiuri, mistere cu fața necurată
Si toate adunate sunt alaiul său neclar
Unduind din trup are tot cerul la picioare
Și cad unul câte unul luceferii învinși
Dar si îngeri adormiți cu plete de fecioare
Când noaptea se alintă rece și cu ochi închiși
Marin Voicu
