Înger

În minte calc prăpăstii și spații virginale

Și nicicând pașii nu-mi ajung la margini de abis

Stau încremenite-n beznă fricile virale

Dar și destinul meu sărac și-atât de indecis

S-au pârguit neliniști iar fruntea-mi plec cuminte
La noaptea senzuală ce s-a întins prin vreme

A strâns în poală stele și-atâta lucruri sfinte
Dar o lume n-a iertat de ură și blesteme

Câte ursitori au fost la nașterea-mi târzie

Și toate m-au abandonat ca din întâmplare

Nici-un dar nu mi-au adus și nici măcar tămâie

Nu mi-au adus nici pacea să-ntindă la picioare

Sunt un trecător pe drumuri pline de amaruri

Ușoară pradă am fost dorințelor mărunte

Veșnic voi purta blestemul, unui zeu pe haruri

Dar și vicleanul semn, al păcatului pe frunte

La altarul nopții am ars boabe de tămâie

Si am invocat un înger mâna să-mi întindă

Sfințirea să își lase cugetul  să-mi mângâie

Ca de sufletu-mi năuc credința să se prindă

Marin Voicu

Îmi amintesc...

Îmi amintesc cum picura amurgul
Petale de culori nălucitoare
Sub cerul ce îşi scutura tot crângul
De-atâtea umbre-adânci şi visătoare

Şi plopii prinşi în răzvrătiri nebune
Cu dezgoliri de gânduri şi de foi
Când o vrajă pe-aleea de tăciune
Tot sculpta fiori prin sufletul din noi

Şi lacul cu oglinda secetoasă
Cum l-arginta o lună umilită
Sau gânditoarea salcie pletoasă
Clipind de somn în noaptea ostenită

Îmi amintesc şi pătimaşe vânturi
Ce viscolesc şi se fierb neîncetat
Cioplesc tăceri înfloritoare nuduri
Într-un suflet de iubire însetat

Marin Voicu