Când noaptea se revarsă prin fereastră
Iar gândurile foşnesc adormitor
Purtate lin pe unda ei albastră.
Şi sclavul ce nemuririi m-am vândut
Cu tot parfumul cerului în floare
Când timpul odihneşte ca un sărut
Pe obosela zilei care moare.
Sunt accentul unui cântec dintr-un gând
Prins în suflet cu lacăt pus de soartă
În dimineţile suind rând pe rând
Spre cer s-ajungă magica lui poartă
Sau ecoul plin cu acorduri scude
Descătuşând și secretele din noi
Pe când zefirul nopţii se ascunde
În cântecul nud al arborilor goi.
Sunt îmbrăţişarea timpului învins
Sau drumețul spre culmi nemuritoare
Când veacul de tăcere ce stă intins
Pe lumea ofilită ca o floare.
Marin Voicu
